Amintirea unei Civilizatii |
Tigermose « Citoyen » 1469893860000
| 0 | ||
Amintirea unei Civilizatii nu ma pricep la titluri ok Salutare lume draga, m-am intors pe acest forum minunat ca sa scriu istorie inca o data (minciuna, sunt praf la istorie). Am zis sa mai scriu si eu o povestioara micuta (inca o minciuna) pentru ca sunt plictisit si imi urasc viata. Majoritatea va intrebati acum "Dar despre ce este povestea?!?!?!" Ei bine.... ai rabdare pana pun prologul, ok? Daca nu ai ce face arunca un ochi si in celelalte tab-uri. Stii foarte bine ca nu o sa gasesti nimic interesant, dar trebuie sa-ti ocupi timpul cu ceva, nu? chiar credeai ca o sa fie ceva aici? Bine ai venit in sectiunea FAQ! 1. Cand postezi? - Cand vreau si daca vreau. 2. Despre ce este povestea? - Despre doua manguste care o barfesc pe Selena Gomez. (sa nu zici "pe care" ca te distrug). 3. Nu te cunosc, ai mai fost pe aici? - Uita-te la data inregistrarii prietene. 4. Ai mai facut si alte povesti? - Dupa 20 de ani si Masca. 5. Imi poti spune despre viata ta personala? - Nu. 6. Cate capitole va avea povestea? - Ma straduiesc sa fie 24. Vei vedea de ce. 7. Accepti cereri de personaje? - Nu, imi pare rau. Daca mai aveti intrebari (serioase sper) lasati-le aici, pe topic sau daca doriti, trimiteti-mi mesaj privat. CAPITOLE Pentru ca sunt un om bun, aici vei vedea cate capitole au fost postate, nu, nu le vei putea citi aici, chiar atat de lene iti este sa cauti pe topic? 1. Alpha 2. Beta 3. Gamma 4. Delta 5. Epsilon 6. Zeta 7. Eta 8. Theta Dernière modification le 1471957140000 |
Awfullies « Censeur » 1469894520000
| 0 | ||
Frumos, baftă cu poveștile |
Tigermose « Citoyen » 1469894640000
| 0 | ||
kmaaz a dit : Apreciez sustinerea, mersi. |
Zozzole « Citoyen » 1469897520000
| 0 | ||
yaaay bine ai revenit tig <3 abia astept sa citesc noua poveste!!! |
Tigermose « Citoyen » 1469904420000
| 0 | ||
Alpha Usa se deschise brusc cu un scartiat asurzitor iar in prag se afla o figura a unui barbat inalt, cu o masca acoperindu-i fata. Totusi, cel care a pictat-o era pesemne cineva talentat, caci pe o buna parte din ea era desenata o pasare phoenix intr-un rosu aprins, iar pe coada acesteia se afla o inscriptie indescifrabila. Incaperea fu cuprinsa de o lumima puternica de culoare galbuie la apasarea unui singur buton. Omul alerga pana in coltul camerei unde se afla o masinarie stranie asezata pe un birou. Barbatul murmura incontinuu fraze precum: "Trebuie sa fie aici, aici este, nu am mult timp" . Ecranul dispozitivului se aprinse, display-ul afisand decat un singur folder: "Project Paradise" . In interior nu se aflau decat doua componente, o inregistrare audio si o aplicatie cu un nume ciudat scris in litere grecesti. Barbatul apasa pe inregistrare aruncand ecranului priviri curioase. Hehe |
Tigermose « Citoyen » 1470063300000
| 0 | ||
Beta Inregistrez acest jurnal audio cu un motiv. Daca esti o Santinela sau o persoana de la conducere, atunci du-te naibii, dar daca esti un om obisnuit, care inca nu si-a dat seama ca este asuprit, atunci asculta in continuare. Viata mea a fost linistita pana acum, lucram ca programator pe Legion Omicron de cand ma stiu. Insa pe langa asta, mereu am avut o pasiune pentru spatiu si toate lucrurile uimitoare care ne inconjoara. Mi-as fi dorit sa fiu unul dintre acei mecanici care lucreaza in afara navei, desi se expun la un pericol imens, de afara poti admira cat vrei tu acele stele sclipitoare care au disparut dar a caror lumina inca exista. Mereu mi-am dorit sa pot vizita o planeta, cum ar fi Nexus, care a fost recent descoperita a fi locuibila, iar locuitorii Legion Alpha au avut ocazia de a infiinta acolo primele orase. Totusi, ceva ma sacaia pe creier, toata lumea ne spunea ca noi nu ne-am nascut pe o planeta obisnuita, ci ca ne-am nascut odata cu spatiul si ca suntem cele mai superioare fiinte vii care exista in Univers. Insa mintea mea a fost data peste cap cand am gasit un poster: nu orice poster, era o imagine cu o planeta, destul de plictisitor, pe care scria: "Terra, planeta-mama a tuturor oamenilor", initial am crezut ca era doar o farsa, insa erau scrise pana si coordonatele, iar hartia pe care a fost imprimata parea extrem de veche, atat de veche incat ti se putea sfarama printre degete. La inceput nu stiam ce sa fac, sa-i spun unui grad superior de descoperirea mea, sau sa-i spun lui Gary. Ma gandeam ca nu prea am de ales asa ca am mers la prietenul meu, intr-un loc mai privat ca sa nu atragem atentia cui nu trebuie. Si el a parut incurcat si nega acest fapt, dar de ce ne-ar minti, se afla ceva important pe acea Terra? Un secret? Trecutul dezastruos al umanitatii? Si daca aceea ar fi fost planeta noastra acum mult timp, de ce am parasit-o? Am pastrat hartia in buzunar in cazul in care se ivea ceva legat de acest subiect, dupa aceea, ne-am continuat rutina obisnuita. |
Zozzole « Citoyen » 1470067140000
| 0 | ||
planeta nexus eeeh sunt curios cum vei continua |
Tigermose « Citoyen » 1470069900000
| 0 | ||
Zozzole a dit : Eeeeeh shhh |
Soricfetita « Censeur » 1470070560000
| 0 | ||
"Daca esti o Santinela sau o persoana de la conducere, atunci du-te naibii" savage vr sa vad ce se va intampla |
Tigermose « Citoyen » 1470239460000
| 0 | ||
Gamma Eu stateam la birou si rasfoiam distras printre foile pe care trebuia sa i le dau unui sef. Desigur, trebuiau completate de mine, insa atentia mea se afla in cu totul alta parte. In pragul usii glisante statea seful meu, cu bratele incrucisate, aruncandu-mi priviri fulgeratoare. Se apropie cu pasi grei de biroul meu. Imi lua dosarul din mana si incepu sa se uite prin el, facand ochii mari cat asteorizii. - De ce nu ai completat actele? Ai ceva mai important de facut, sclavule?! - D-dar... - Nu vreau sa aud nimic de la tine, daca mai vin o data si te gasesc intr-o asemenea stare, te zbor de aici, s-a inteles? - Da, am raspuns eu ferm. Am luat creionul digital in mana si am inceput sa scriu ca un elev sarguincios care isi face temele pentru acasa, insa nu trec decat de primele cuvinte, caci se aude vocea Comandantului la difuzor: "Va rugam, parasiti orice activitate si urmati Santinelele catre Sala cea Mare, va multumim!", imediat dupa mesaj, nava se zgudui puternic. Am iesit din camera tocmai ca sa vad ca panica si forfota de abia incepuse in randul oamenilor, insa Santinelele incercau sa ne mentina calmi. Facandu-mi loc prin multime, am reusit sa ajung in Sala cea Mare unde m-am reintalnit cu Gary. - Nici macar nu ma lasa sa-mi termin cafeaua, oare ce o fi atat de important? am intrebat eu iritat. Iar este vreo explozie solara? Un fior imi trecu prin sira spinarii, de data aceasta situatia parea una grava. Spre groaza mea si a tuturor celor prezenti, Comandantul lasase microfonul deschis si se puteau auzi urmatoarele: - Domnule, nu este o ploaie de meteoriti, va repet, nu este o ploaie de meteoriti! tipa unul dintre ingineri exasperat. Nava noastra pare a fi atacata de catre niste proiectile explozibile care ne pot distruge sistemele! Nu stim de unde provin, insa problema persista! - Domnule Comandant, camera reactoarelor este instabila, riscam sa fim facuti praf si aruncati in spatiul cosmic, ce propuneti?! Deodata, nu se mai auzi nimic, decat respiratia agitata a Comandantului. - Urmati procedura de urgenta in cazul unui atac si evacuati toti civilii! - Dar nu avem nave pentru toata lumea, decat 1000 dintre ei vor putea supravietui! Pret de cateva momente, se lasa o tacere mormantala, dar deodata in Sala cea Mare, oamenii nemultumiti incepusera sa ia cu asalt Santinelele. Un barbat de varsta mijlocie tipa plin de ura: - ACESTA ERA PLANUL VOSTRU DE LA BUN INCEPUT, SA NE LINSATI PE TOTI, TOTUL A FOST ORGANIZAT! Santinelele incepeau sa umple sala si sa-i macelareasca pe rebeli. Focurile de arma ma asurzeau iar la vederea sangelui imprastiat peste tot imi veni sa vomit. Gary m-a tras de mana si am reusit sa iesim de acolo si ne-am indreptat spre Navele de Evacuare cat mai repede cu putinta. Un grup de insurgenti trecuse cu viteza luminii pe langa noi, se indreptau catre Comandant. Intr-un final, ajungem la locul stabilit. Toata peripetia asta mi s-a parut ca a durat o eternitate, , insa nu aveam timp de pierdut. Ne-am imbarcat si dusi am fost. Fiecare nava de evacuare era conectata prin "Angel", o inteligenta artificiala care speram eu sa ne salveze. - Angel, du-ne cat mai departe de acest loc, cat de repede poti, ii spuse Gary cu respiratia taiata. - Comanda acceptata, se paraseste Legion Omicron. Dupa ce ne-am indepartat, puteam vedea cum parti din L.O. explodau, aceasta se clatina in stanga si in dreapta fara oprire, pana cand, Camera Reactoarelor facu boom-boom, explozia maturandu-ne de-a lungul galaxiei. De departe, aveai impresia ca era doar o supernova, nu ca Legion Omicron tocmai a fost facut una cu cosmosul. O boi dat escalated quickly |
Tigermose « Citoyen » 1470335580000
| 0 | ||
Delta - Deci, ce facem, stam si plangem aici pana cand ni se stafidesc ochii sau cerem ajutor altei nave Legion? intreba Gary cu un aer de ironie. - Din pacate, niciuna dintre optiuni nu este valabila, ne anunta Angel cu regret. Daca o sa stati nemiscati si o sa plangeti, atunci veti ramane fara provizii de mancare, apa si oxigen si veti muri. Iar daca vreti sa luati legatura cu celelalte nave Legion, ei bine, nu puteti pentru ca sistemele mele de comunicatie au fost distruse in urma exploziei. - Casa noastra s-a dus, iar noi vom muri aici! tipa Gary exasperat. - Hei, incearca sa ramai optimist! am incercat eu sa-l consolez. Insa dupa cateva minute, mi-a stralucit beculetul din cap. Am verificat posterul din buzunar, m-am uitat sceptic, dar era singura cale. - Angel, du-ne in Sistemul Stelar Q-276, pe a treia planeta, pe Terra. - Comanda acceptata. Gary se uita la mine de parca as fi innebunit. - De unde stii tu ca planeta aia e locuibil? Daca nu exista oxigen? Doar ca scrie ceva pe o hartie nu inseamna ca e adevarat! - Doar... ai incredere in mine! - Dar nu te poti arunca orbeste in felul asta! Vocea lui Angel ma facu sa tresar: - Eliberez protoxidul de azot. - Hei, hei, hei, ce ai de gand sa..... Nu apucasem sa termin fraza caci intrasem intr-un somn adanc din cauza gazului ilariant - Tati de ce nu vine? O atingere usoara imi gadila obrazul stang. - Tati trebuie sa stea peste program, dar iti promit ca nu mai dureaza mult! - Mami, dar de ce sta peste program? Niciun raspuns. - Ce-ar fi... sa ne jucam cu Domnul Ursulet de Plus? imi sugera ea incantata. - Dar eu il vreau pe tati! Mama se uita in spatele meu, la teava de deasupra capului, din care picura un lichid verzui. - Trebuie sa plecam, acum! - De ce? Ea ma lua de mana fara sa imi dea un raspuns coerent. Noi doi incepuseram sa alergam pe culoar fara sa stiu motivul. - Aici erai, Nathalia, te caut ca un nebun! Scurgerea e din ce in ce mai grava si multi oameni de pe Legion Tau au fost afectati! in timp ce vorbea tata, imi sesiza prezenta si schita un zambet, un zambet agitat. Deodata, alarma ma facu sa tresar, iar vocea unei doamne se putea auzi la microfon: - Toate Santinele de pe Legion Tau sunt rugate sa vina in Sala de Comanda! - Eu trebuie sa plec, tu du-l pe junior la nava! spuse tata in timp ce isi punea casca pe cap si incepu sa alerge cu pusca in brate. Peste ceva timp, ajungem la navele de evacuare, eu m-am urcat primul, iar mama puse piciorul in prag cand dintr-odata un barbat o trage spre ea. A incercat sa se zbata din stramtoarea lui, insa era neputincioasa, singurul lucru care-l facu era sa apese pe butonul "LANSARE" din afara navei. Eu am tipat disperat "Mamii", dar nu-mi era de ajutor. Din spatele meu se auzi o voce: - Eu sunt Angel, ingerul tau pazitor, iar misiunea mea este sa te duc in siguranta pe Legion Omicron! M-am trezit brusc din vis, ca sa vad ca in fata mea se afla o sfera imensa colorata in albastru si verde. La inceput am fost debusolat insa creierul meu mi-a dat imediat un raspuns. - Gary, am ajuns pe Terra! Ma rog, aproape de Terra. Trezeste-te, lenesule! - Da-mi voie, imi raspunse Angel, aceasta scotand un pistol cu soc cu bratul ei robotic din interiorul navei pentru a-mi trezi prietenul. G. urla de durere si isi indrepta privirea furioasa catre mine. Odata ajunsi in atmosfera, prindeam viteza din ce in ce mai mult. Urmatoarele momente sunt doar niste amintiri incetosate. Inteligenta artificiala care controla nava, Angel, ne-a sugerat sa ne punem mastile de oxigen daca nu doream sa intram in coma, caci rezerva de "aer curat" era pe terminate, mastile erau singura noastra salvare, si nu stiam daca pe Terra inca mai exista acest gaz. - Exista 75,5324% sanse sa muriti in urma aterizarii fortate. Nu ca as vrea sa va sperii, dar eu sunt robot si nu imi pasa daca traiti sau nu. - Oh, ce dragut din partea ta, si noi te iubim! Dupa aceasta ultima remarca sarcastica din partea lui Gary, totul mi s-a innegrit in fata ochilor. Stiti de ce? Pentru ca cineva foarte inteligent a uitat sa-si puna masca de oxigen, ce convenabil, nu-i asa? |
Tigermose « Citoyen » 1470486300000
| 0 | ||
Epsilon Spre norocul meu, nu am mai avut vreun cosmar din copilarie, iar perioada in care am fost aproape de moarte a fost relativ scurta. Cand am deschis greoi primul ochi, il puteam vedea pe Gary stand deasupra mea, uitandu-se frustrat cand la mine, cand la ce era in jurul lui. Am deschis si al doilea ochi ca sa pot cerceta imprejurimile. Imi doream sa ma intorc in coma. In spatele meu, nava era facuta tandari din cauza ca trecuse printr-un zid de... [cum se numea? a, da, caramida, nu sunt obisnuit cu astfel de termeni] caramida. - Aici a fost o locuinta, murmura Gary. - De ce esti plin de rani si sange? - Stai linistit, eu sunt nimic pe langa tine, sigur ti-ai rupt o coasta sau doua din cauza unui impact direct cu zidul. Am incercat sa ma ridic si brusc, aud un trosc! si o durere incredibila imi cuprinde tot corpul. - Stai jos, linisteste-te, nu arati bine deloc. Eu o sa ma duc sa iau toate proviziile de pe nava. - Angel, ce s-a intamplat cu ea? In timp ce cauta printre ramasitele navei, Gary nu imi spuse decat urmatoarele cuvinte: - Nu mai da niciun semn de viata, asta daca tu consideri ca robotii ar avea viata. O perioada, linistea domina peste tot. Gary gasise o trusa de prim ajutor ca sa ne putem bandaja. Dar dupa asta ce urma? Eram doar doi oameni pe o planeta pustie, nestiind daca mai exista si alte fiinte vii. Cu rezerve limitate de mancare si apa, eram disperati. Nu puteam comunica cu nimeni, nici macar cu Legion Theta, care era cea mai apropiata de noi la acel moment. Steaua apunea incet, iar noaptea se apropia cu pasi repezi. Nu aveam alta optiune in afara de dormit, iar daca niste creaturi misterioase nu ne mancau pana se lumina, atunci ne puteam considera norocosi. In noaptea aceea am avut multe cosmaruri tulburatoare, mama care era luata de langa mine, oamenii mutanti de pe Legion Tau care au preluat controlul, distrugerea navei Omicron, oamenii macelariti in Sala cea Mare, insa acestea nu erau doar simple cosmaruri, erau intamplari reale, care iti ramaneau implantate in cap tot restul vietii tale. O voce familiara imi rasuna in cap: "Trezeste-te, nu e timp de pierdut!" - Cine vorbeste? Amicul meu se trezi brusc si se uita buimac la mine. - Cine sa vorbeasca? "El nu ma poate auzi, caci ma aflu in creierul tau." - Ce cauti acolo, cine esti?! Gary imi arunca o privire dubioasa, intr-un fel spunandu-mi ca am luat-o razna. - Esti... esti in regula? Cred ca te-ai lovit putin la cap si incepi sa auzi voci. " Haha, ce amuzant, dar nu. Vezi tu, cand te-ai nascut, savantii ti-au pus un cip in creier, iar eu cu ajutorul acelui cip, am putut intra aici, caci circuitele navei sunt defecte." - Stai o clipa, esti Angel? "Da natafletule, credeam ca esti mai destept de atat" - Ma sperii, cu cine vorbesti...? - N-o sa-ti vina sa crezi, Angel se afla in capul meu! Dupa aceste vorbe, Gary se ridica si facu doi pasi inapoi. "Proasta miscare. Acum o sa te catalogheze drept un dus-cu-creierii-in-spatiul-cosmic, felicitari!" - De ce trebuie sa fii atat de sarcastica? "Pentru ca odata ce am acces la creierul tau, am acces si la personalitatea ta, deci acum poti spune ca sunt o parte din tine." Grozav. Nici gandurile nu-mi mai erau in siguranta din cauza unui cip. - Esti sigur ca Angel...? - Da, Gary, sunt foarte sigur. Am incercat sa ma ridic de pe pamant fara sa mi se fragmenteze toate oasele, insa coloana vertebrala nu era prea fericita, fiindu-mi imposibil sa reusesc fara sa urlu din rarunchi. Camaradul meu ma privi cu o oarecare compatimire. Nu ma puteam tine pe picioare inca, asa ca am cazut cu fata in noroi. Gary isi arunca bratele in jurul trunchiului meu si ma ridica in aer in doar cateva secunde. - E timpul sa mergem, ma anunta el sobru. - Unde? Ochii mei erau indreptati catre cerul albastru, norii albi si Steaua stralucind in departare astfel incat nu puteam vedea expresia de pe fata lui. - In una din acele locuinte. Peste cateva secunde de mers, ajungem in fata a ceea ce parea o usa primitiva, care nu putea fi deschisa. Gary incerca sa o sparga cu spatele, incercand sa nu ma raneasca in acelasi timp. Dupa ce aproape ca am fost scapat din brate, prietenul meu reusi in sfarsit sa intre in cladirea relativ mica. Am scanat imprejurimile si ca sa fiu sincer, nu am vazut prea multe lucruri iesite din comun, decat foarte multe plante crescute pe pereti, podeaua era aproape distrusa, iar mucegaiul isi facuse de cap. "Locuintele astea de acum sute de ani imi trezesc atat de multe amintiri." - Ce amintiri, Angel? Tu ai mai fost aici? Intrebarea mea parea sa o fi blocat timp de o perioada pana cand reusi sa dea un raspuns concret care mirosea a neadevar din punctul meu de vedere. "Ah, nu, cred ca doar am confundat cu altceva, scuza-ma." Cat am purtat aceasta mica conversatie cu ea, Gary descoperi o camera cu un pat. Arata... oribil, nu eram un mare fan al arahnidelor sau al lianelor care imi atarnau deasupra capului. Fostul meu coleg de birou ma pusese in pat exact ca pe un nou-nascut venit de la Sala de Nasteri. - Eu o sa caut prin casa lucruri folositoare, tu ar fi bine sa te odihnesti. Deodata, vocea femeii-robot imi rasuna in cap: "Asa este, ascult-o pe mamica ta!" I-am ignorat vorbele pentru a nu-i da vreo satisfactie. |
Zozzole « Citoyen » 1470847020000
| 0 | ||
nu-mi place angel :s |
Lisa_w « Citoyen » 1470916800000
| 0 | ||
frumoasă poveste |
Tigermose « Citoyen » 1471185660000
| 0 | ||
Zeta Nava de Salvare se atasa de Legion Omicron. Usile glisante se deschisera, iar in prag se afla un copil mic cu lacrimile curgandu-i pe obraji si cu o jucarie de plus in brate, tinand-o foarte strans. Un barbat inalt se apropie de mine, ingenunche in fata mea si incepu sa-mi stearga lacrimile. - Nu-ti face griji juniorule, acum esti in siguranta! - D-dar, mami, tati! Vreau la ei! m-am rastit eu la Ofiter. - Parintii tai sunt ocupati, dar nu-ti face griji, vor veni imediat! Cea mai mare minciuna din viata mea, caci am asteptat... si iar am asteptat. Puntea Principala era plina ochi de oameni care misunau agitati incoace si incolo. Eram confuz, nu stiam ce sa fac, unde sa ma duc, asa ca m-am asezat pe podeaua proaspat lustruita si am inceput sa plang din nou. Pana la urma, un Ofiter m-a dus la Centrul Copiilor Abandonati. Acolo se aflau multi copii de varsta mea care erau ingrijiti de o doamna in varsta, cu multe riduri, care ii batea pe copiii obraznici cu o matura electronica. M-am asezat intr-un pat din coltul incaperii si am inceput sa ma gandesc la mama, tata si Legion Tau, casa mea. In spatele patului se auzi o voce pitigaiata: - Hei, vrei sa ne jucam? Era un baietel cu par blond neptieptanat, haine sifonate si ochelari de vedere care ascundeau ochii lui albastri si nevinovati. - Numele meu este Gary! imi spuse acesta intinzandu-si mana. I-am aruncat o privire posaca fara sa-i raspund in vreun fel. - Ai patit ceva? Acesta se apropie si mai mult de mine, deveneam iritat, ce voia sa faca cu mine? - Cum te cheama? - Lasa-ma in pace! Eu vreau la mama si tata! Am scos capul din perna, iar nasul meu rosu si ochii inlacrimati m-au dat de gol. - Dar putem fi prieteni, nu-i asa? ma intreba el confuz. Se lasa o liniste mormantala, cand, baietelul facu greseala de a spune urmatoarele cuvinte: - Ce au patit parintii tai? Mi-am inclestat pumnii si am sarit pe el, lovindu-l cu picioarele in burta si acesta incepu sa scoata un tipat neomenesc. Ingrijitoarea veni la noi in fuga, incercand sa ne desparta cat mai repede. M-am trezit brusc, ridicandu-ma in capul oaselor instantaneu. "Imi pare rau..." - Pentru ce? am intrebat eu dezorientat. "Pentru tot." - Stai, tu poti intra in visele mele? "Din nefericire pentru amandoi, da. Cand te-am dus inspre Legion Omicron nu credeam ca situatia era atat de rea pe Tau. Totusi, dupa ceva vreme, a trebuit sa ma deconectez de acolo pentru a nu mi se afecta sistemul; a fost un ordin al Comandantului. Poate daca as mai fi ramas conectata o perioada, as fi putut sa-ti salvez parintii" - Angel, nu vorbi prostii, a fost cu mult timp in urma, am trecut peste. "Te minti singur. Visezi tot timpul despre familia, trecutul tau, iar in adancul sufletului, inca esti afectat." Stomacul meu era de alta parere. Uitasem cu desavarsire ca trebuie sa mananc. Am incercat sa ma ridic incet din pat, mi-a luat aproape 5 minute pana am pus piciorul pe podeaua innegrita. Am reusit sa ma deplasez pana la usa. - Gary? Am inaintat pana la bucataria pe jumatate daramata, unde Gary statea pe un scaun, uitandu-se visator pe geam. - Te-ai trezit! Haide, Steaua aproape a apus! - Cat... cat am dormit? - De la 10:35 pana la 19:43. Acesta e sistemul pe care il foloseau oamenii din trecut pentru a masura timpul. O ora inseamna 60 de minute, iar un minut inseamna 60 de secunde. - Si o secunda cat inseamna? - O secunda dureaza cat ai bate din palme! imi spuse el facandu-mi si demonstratie in acelasi timp. Am cautat prin casa si am gasit o carte in care scria multe lucruri interesante, insa o mare parte din ea era rupta... Tu cum te simti? - Sunt mai bine, presupun, mi-e foame. Gary lua o conserva de pe masa si mi-o arunca in brate. - Astea sunt din rezervele de pe nava, asa ca trebuie sa fim chibzuiti si sa impartim mancarea cum trebuie! Nu exista nicio unealta pentru a deschide conserva, asa ca m-am folosit de ce aveam cel mai la indemana: dintii. Cateva minute mai tarziu, am auzit un pocnet care putea fi fie de la caninii mei care se sparg fie am reusit sa deschid conserva. Din fericire, era a doua varianta, insa gingiile nu se simteau prea bine. - Trebuie sa ne miscam. - Unde? am intrebat eu cu gura plina de fasole. - Sa gasim un dispozitiv care sa ne poata ajuta sa contactam o nava Legion, nu putem sta aici la nesfarsit! "Mergeti inspre nord-vest, acolo se afla un oras cu multe blocuri, trebuie sa fie ceva acolo" - Cum spui tu, Angel. - Ce? - Mergem inspre nord-vest. Gary isi lua in spate rucsacul unde se aflau mancarea si restul de lucruri sau unelte importante pentru noi. Din fericire, oasele mele se vindecasera astfel incat puteam merge ca un om normal, dar o durere sfasietoare inca persista la fiecare pas facut. Ma gandeam incontinuu daca vom fi salvati de aici vreodata, in plus de unde aveam sa luam mancare si apa potabila? Terra nu parea o planeta prietenoasa din acest punct de vedere. Forme de viata inca existau, niste creaturi micute de culoare neagra sau gri zburau deasupra noastra, insa nu erau pradatori si nici nu doreau sa ne deranjeze, din cand in cand scoteau un fel de caraituri sinistre, cerandu-ne de mancare probabil. De ce au abandonat oamenii acest loc, chiar au trait aici "homo sapiens" ca si noi? Nu vad nicio urma de ramasite ale unui dezastru natural, majoritatea cladirilor erau inca in picioare, cateva cazute din cauza vechimii. Cat timp a trecut de la parasirea planetei Terra? Cum Angel imi putea citi gandurile, imi dadu un raspuns instantaneu: "Daca e sa ne luam dupa metoda de masurare a timpului a oamenilor de pe Pamant, ar fi aproximativ 893 de ani, un an avand 365 de zile, aproximativ, iar o zi 24 de ore, o ora 60 de minute si un minut 60 de batai de palma. Astfel, 893 de ani inseamna 28 de miliarde, 161 de milioane, 648 de mii de batai de palma." Pentru un moment, am incercat sa cantaresc acel numar, 28 de miliarde. Era absurd de mare, te puteai gandi la o bataie de palma, 10 sau 50 dar 28 de miliarde? - Gary, ce crezi despre numarul 28 de miliarde? - E... imens, de ce intrebi? - Pentru ca acum 28 de miliarde de batai de palma oamenii au parasit Pamantul. Acesta isi tuguie buzele si apoi se uita la mine, dand din cap. Dernière modification le 1471186020000 |
Tigermose « Citoyen » 1471366440000
| 0 | ||
Eta Cerul era acum negru, impanzit de lumina alba a stelelor indepartate. Blocurile aratau ca niste umbre care bantuiau imprejurimile. Pamantul pe care mergeam era facut din asfalt, iar pe mijloc era trasata o linie continua aproape stearsa de culoare alba. - Ma intreb oare la ce folosea, delimita ceva? intreba prietenul meu putin confuz. - Poate ca intr-o zi vom afla... La marginea drumului era pozitionata o bara de metal cu o chestie in varf pe care scria cu rosu "STOP". Deveneam din ce in ce mai curios, insa nu aveam de unde sa aflu mai multe. - Este din ce in ce mai intuneric, nu putem lumina cu ceva? - Am eu un astfel de dispozitiv in rucsac, l-am gasit in acea casa abandonata si parea sa functioneze. Cateva minute mai tarziu, Gary scoase dispozitivul si il porni. O lumina orbitoare a inceput brusc sa alunge intunericul din jurul nostru. Intr-un final, ne decidem sa intram in una dintre cladirile inalte. Fiecare etaj avea cate 3-4 usi care duceau undeva, dar la ce foloseau? Erau locuinte, ca acea casa, numai ca mai mici? Gary alesese o usa la nimereala si o deschise cu usurinta. Peste tot plante crescute prin tavan iar peretii erau deja crapati, dandu-ne un semn ca blocul asta nu va mai rezista mult timp de acum incolo. La picioarele mele se afla un dispozitiv dreptunghiular de culoare gri pe care scria "iPhone". L-am luat de pe jos si l-am inspectat cu atentie, insa nu parea sa functioneze. "Bateria este descarcata, da-mi voie." Un soc electric trecu prin mine, indreptandu-se catre "iPhone". Display-ul acestuia se aprinse, afisand "15% baterie" "Nu puteam sa-l incarc mai mult, caci socul te-ar fi ucis." Gary se uita surprins la mine si la puterile mele supranaturale. - Angel a facut asta, l-am lamurit eu. Am apasat pe iconitele aflate pe ecran, fuctiona ca dispozitivele de pe nava, dar o versiune mai primitiva ale acestora. In timp ce navigam, am descoperit aplicatia "Muzica" si eram putin confuz, pana cand femeia din capul meu mi-a explicat: "Oamenii de pe vremuri se relaxau ascultand aceasta muzica, ii facea sa uite de stresul din viata zilnica". Vorbele ei imi starnira curiozitatea chiar si mai mult, astfel am deschis aplicatia iar aceasta imi afisa "Doriti sa rulati playlist-ul?" si am apasat pe "Da", dupa doua secunde, aplicatia imi porni niste sunete care eu le consideram ingrozitoare. In mijlocul ecranului scria ceva de genul "Taylor Shift", ah, scuze, era "Swift", ce nume bizare aveau oamenii de acum mai bine de 893 de ani! Am inchis "Muzica" terifiat ca nu cumva sa mai dau si de alte ciudatenii. In schimb, am deschis "Galerii foto" unde se se aflau o multitudine de fotografii cu... ei bine, oameni. In prima poza erau doua fete si un baiat cu ochelari de vedere uitandu-se toti trei amuzati la camera. Prima fata era cea mai scunda dintre toti, iar a doua parea cu un centimetru mai mica decat baiatul. Am oprit "iPhone"-ul si l-am pus in rucsacul lui Gary. Am cercetat imprejurimile in continuare, nimic interesant. Parchetul de sub picioarele noastre scartaia neincetat, avertizandu-ne ca nu mai aveam mult pana va ceda. Gary exclama incantat din cealalta camera: - Am gasit! E exact ce ne trebuie! Am alergat in graba la el si l-am intrebat cu respiratia taiata: - Ce este? - O statie radio! Desigur, este destul de veche si nu am putea contacta navele Legion cu asa ceva, dar eu fiind expert in acest domeniu, as putea reusi! Ca sa sarbatorim victoria, am deschis fiecare cate o conserva de fasole si o sticla cu apa. Dupa minunatul nostru festin, ne-am indreptat catre iesirea din cladire, am considerat ca exploratul in aceasta zona era inutil. Ne aflam pe strada principala, cand, deodata, ne sare in fata o creatura care incepu sa maraie. "E doar un catel, nu-ti face nimic, doar apropie-te incet de el si mangaie-l pe cap." Am urmat pasii intocmai cum mi-a spus Angel; o singura problema insa: am ramas fara un deget. Am sarit imediat inapoi si am urlat indurerat. Gary imi sari imediat in ajutor si arunca cu pietre in el pana s-a hotarat sa dispara. Mi-am luat un pansament din trusa de prim ajutor ca sa opresc sangerarea. Imi parea rau pentru degetul pierdut, iar asta numai din cauza unei persoane care nu stia sa dea sfaturi! Un moment de reculegere pentru amicul nostru al carui deget este acum in gura unui caine. |
Zozzole « Citoyen » 1471619640000
| 0 | ||
rip deget super draguta povestea tig, tine-o tot asa!! |
Tigermose « Citoyen » 1471957020000
| 0 | ||
Theta - Daca mai prind corcitura aia prin preajma..., am murmurat eu infuriat. Din departare se auzeau scheunaturi care mai de care. "Ai grija, o haita de lupi se afla in apropiere!" - Cine mai sunt si aia? "Prietenii Mancatorului-de-Degete." - Gary, ma tem ca vom fi atacati de si mai multe creaturi. Acesta isi dadu ochii peste cap si ofta. - Presupun ca va trebui sa fugim. In fata noastra se putea vedea un grup de patrupede infometate alergand spre carne proaspata de om. - Presupui bine! Erau mai rapizi decat noi si ne ajungeau din urma. Am luat-o pe cele mai inguste si intortocheate strazi pentru a ne pierde urma, insa acele monstruozitati ne stiau exact locatia, datorita auzului sau mirosului fin. Simteam cum sudoarea curgea cu nemiluita, iar corpul meu incerca sa-mi pompeze cat mai multa adrenalina in sange. Degeaba, mintea mea disperata deja isi imagina cum aveam sa fiu sfartecat pana la ultima bucatica. Prietenul meu se impiedica de o caramida aflata in mijlocul drumului; nu mai putea recupera, era un om pierdut. Ochii mei priveau oripilati cum il trageau cu coltii de picioare, iar acesta incerca sa scape din stramtoare. Moartea era inevitabila. In dreapta mea, un pistol era aruncat langa tomberon. M-am strecurat cat de repede am putut dupa el, mainile imi tremurau mai rau decat al unei batrane. Am apasat pe tragaci, arma scotand un sunet asurzitor in timp ce gloantele erau imprastiate peste tot. Lupii si-au concentrat atentia asupra mea, eu aruncam proiectile mortale incoace si incolo fara sa nimeresc nici macar o creatura. La un moment dat, pistolul scoate un sunet ca am ramas fara munitie. Puteam simti un sentiment de sfarseala in interiorul meu. Stiam ce avea sa se intample cu mine. Un lup sari pe mine gata sa imi rupa gatul. Dintr-odata, acesta scoate un scheunat si pica la pamant, intr-o baltoaca de sange. In fata mea statea in picioare Gary, cu un cutit de bucatarie in mana, ranit si plin de sange, cu picioarele innegrite. - Se pare ca tactica ta cu pistolul nu a functionat, ma tachina el. - De ce tu trebuie sa fii mereu cel care salveaza situatia? - Poate asa a fost sa fie... In fine, avem probleme mai importante de atat, trebuie sa ne acoperim ranile daca nu vrem sa murim aici. Din pacate, in trusa nu mai erau decat cativa plasturi si foarte putin bandaj. L-am lasat pe Gary sa ia tot, caci eu nu aveam decat niste zgarieturi. Oasele continuau sa ma doara, insa incercam sa ignor cu totul. - Nu suntem in siguranta aici, trebuie sa ne miscam si sa gasim adapost. Incercam sa-mi tarasc picioarele pana la cea mai apropiata cladire. Am intrat intr-un bloc similar cu cel in care fusesem in urma cu cateva ore. In interior se aflau doua saltele puse una peste alta si ne-am hotarat sa dormim pe ele, desi erau impanzite de insecte scarboase si innegrite din cauza mizeriei, insa nu aveam alta alternativa. Nu puteam adormi, ochii mei nu doreau sa se inchida de niciun fel. Ma uitam incontinuu in zonele intunecoase ale incaperii asteptand sa iasa de acolo vreun monstru. Dupa o vreme incepu o ploaie torentiala; fulgerele luminau cerul acoperit de nori gri. Nu ma simteam in siguranta, instinctul imi spunea sa fug: unde? de ce? de cine? Simteam fiori strabatandu-mi sira spinarii, cand, deodata, aud niste sunete ciudate, ma ridic si constat ingrozit ca la geam aparuse chipul transparent al unui barbat-rozator care avea urechi imense si un zambet infiorator. Am facut cativa pasi inapoi, m-am impiedicat si am tipat. Gary dormea in continuare fara sa ma bage in seama. Am aruncat o privire pe fereastra, chipul dubios disparuse. Eram agitat, nu puteam face diferenta dintre realitate si pura imaginatie. Am iesit din cladire pentru a merge sa-mi fac nevoile fiziologice, presupun ca nu vrei mai multe detalii. Afara ploua in continuare si Steaua nu parea sa revina pe cer prea curand. Am incercat sa adorm din nou, am numarat cateva batai din palme pana am reusit sa inchid ochii. |