~ Viaţă de Lup ~ |
Rhydian01 « Censeur » 1470763200000
| 0 | ||
Foarte frumos! NEXT!!! |
Lisa_w « Citoyen » 1470821100000
| 0 | ||
frumos |
Sakakibara « Citoyen » 1471207740000
| 0 | ||
frum |
Awfullies « Censeur » 1471260780000
| 0 | ||
Next te rog |
Catalinageo « Citoyen » 1471271040000
| 0 | ||
next! Am reinceput sa citesc povestea sunt curioasa sa vad ce se intampla la petrecere Dernière modification le 1471271100000 |
Fsoricar « Citoyen » 1471397340000
| 0 | ||
Preferam viata de golan |
Sakakibara « Citoyen » 1471709580000
| 0 | ||
Next plz ca mor aci!!! |
Elyelisa « Censeur » 1476620220000
| 0 | ||
Mor îmi pare aşa de rău că nu am mai postat ;-; Şcoala mi-a ocupat foarte mult timpul Dar iată următorul capitol! Capitolul 13 - Luna plină După ce m-am trezit am făcut un duş şi m-am îmbrăcat cu un tricou negru şi nişte blugi albaştrii după care am plecat afară cu Ramona. Ne-am apropiat foarte mult. Chiar foarte, foarte mult. Chiar dacă nu ne cunoaştem nici măcar de o săptămână, am impresia că i-aş putea spune absolut orice. Sinceritatea şi bunătatea ei îmi amintea de Alex... Niciodată nu m-a vorbit pe la spate, niciodată nu a râs de mine în momentele grele şi niciodată nu mi-a spus unul dintre secrete. În el chiar pot avea încrederea cea mai mare. Alex mereu îmi lua apărarea. Nici măcar mamei nu i-a spus prostiile pe care le-am făcut eu, sau chiar noi împreună. Nici măcar când abia a aflat că sunt un vârcolac nu a spus cuiva, chiar dacă era destul de supărat şi speriat. Mi-era atât de dor de el... ╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮ Eram la petrecere şi încercam să facem un plan încât să-i speriem pe toţi şi să-i convingem că această clădire este bântuită. Ramona nu se arătase la ceilalţi. Ea căuta firele ce duc la toată lumina asta orbitoare din încăpere. Chiar nu ştiu cum rezistă ăştia. Cel puţin au dat muzica mai încet, măcar asta să facă. Planul este ca, atunci când tăiem toate firele de la lumina asta orbitoare băgăm nişte sunete înfricoşătoare. Va fi foarte întuneric, deci nimeni nu va vedea nimic. Nici nu-s geamuri aici, parcă te sufoci. Eu şi cu Ramona am adus nişte măşti şi nişte chestii ce fac fum. Înainte să băgăm sunetele băgăm fumul încât ca lumea să creadă că este ceaţă. Măştile erau de zombi şi de vâcolac. Erau doar 2, una pentru mine şi una pentru ea. Eu voi fi zombiul. Adusesem şi nişte lanterne cu care când apărem în faţa oamenilor cu măştile, punem lumina pe faţa noastră şi zicem ,,boo!". O să fie haios să le văd mutrele celor speriaţi. Ramona a tăiat firele de la lumină. Era beznă. Urma pasul 2: Fumul. Toţi erau supăraţi că muzica şi luminile au fost ucise. Toţi voiau să plece, dar i-am încuiat pe toţi acolo. Uşile toate erau încuiate. Bieţii de ei! Bine că nu era directoarea sau altcineva pe aici, altfel dădeama de bucluc. Am luat masca mea de zombie de la Adriana şi am luat şi o lanternă. Ea a luat altă lanternă şi cealaltă mască de vârcolac. Am început să mergem la fiecare om în parte (ok nu chiar la fiecare) pentru a-i speria. Mă pun în faţa cuiva, fără să ştiu cine este, şi cu mască pe faţă eu îmi pun lumina lanternei pe mască spunând frumuşel ,,BOO". Când pun lanterna în ochii persoanei am văzut o faţă foarte, foarte serioasă şi furioasă. Şi nu, această persoană nu fusese prima... - Elisa! Eşti pedepsită! Pleacă de aici, acum! spune ţipând diriginta. Da... ea era cea căruia îi făcusem farsa aceea cu masca. Vocea ei serioasă şi supărată se răspândea prin ecouri în toată încăperea. Deodată Ramona mă salvează şi bagă mai multă ceaţă ca să sperie lumea sau măcar s-o facă pe dirigă să creadă că nu eu am făcut asta, deoarece eu sunt aici, nu acolo unde este şi maşina de făcut fum. Deodată vine Ramona fugind spre mine şi zicându-mi în şoaptă: - Ok... asta n-a fost de la mine. - Vă mai ţineţi mult pe glume? comentează supărată diriginta. - Doamnă, dar nu e de la noi! Deodată se aud sunete de şerpi. Toţi se sperie crezând că sunt şerpi pe aici. De ce nu am încercat şi noi asta?! Ştiam eu că sunete de creaturi ,,inexistente" nu-i vor speria! Când diriga nu era atentă, eu şi cu Ramona am încercat să plecăm ca să scăpăm de pedeapsă. Dar deodată o siluetă ne-a oprit apărându-ne în faţă. Avea o mască cu ochii scoşi şi avea şerpi de plastic pe cap. Pe bune? Mă speriase de moarte. Eu am ţipat ca moartă ca idioata singură, pe când cel cu mască şi Ramona râdeau de nu mai puteau... apoi au bătut palma... - O, frate, nu-i amuzant! spun eu, supărată. Persoana ce m-a speriat pe mine şi-a scos masca, observând că acela era Cristian. - Linişteşte-te, sunt eu! zice Cristian. - Vai, am ochi să văd. Mda... Ramo, tu ştiai de asta, nu? - Da! răspunde Ramona spărgându-se de râs. - Credeam că ne vom distra noi, dar ai adus farsa asupra mie. Eu priveam în jos. Eram puţin cam ruşinată deoarece am căzut fix în plasa lor. - Nu te simţi prost. Îmi pare rău, dar credeam că va fi haios. comentează Cristian. Fără să mă uit la ei, am ieşit din încăpere ducându-mă în cabana mea, supărată. Ajung în cabană unde mă aştepta dragul meu pat, singurul care mă iubeşte. Mă bag sub cearceaf şi încep să mă uit la televizor. Deodată aud cum cineva bătea la uşă. Ştiam deja că erau Ramona şi Cristian. Le-am dat voie să intre apoi cei doi au intrat în cabană. Cristian s-a aşezat lângă mine pe pat dar eu am încercat să-l ignor. - A fost doar o glumă, de ce trebuie să te superi? rosteşte Ramona. - Eu-s mai sensibilă, mai supărăcioasă. Şi chiar mă enervează atunci când cineva face glume pe seama mea, mai ales că la început fusese planul nostru, răspund eu. - Sorry! - E ok. - Deci, ne-am împăcat? se bagă Cristian. - Eram certaţi? întreb eu. - Nu! ╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮ Am mai stat ceva timp de vorbă şi bla, bla, bla. M-am uitat la ceas şi am văzut că este deja ora şaisprezece şi câteva minute. Luna plină avea să apară în ceva timp. L-am pus pe Cristian să iasă afară, iar eu şi Ramona am început să planificăm ce vom face când apare luna. ╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮ Ramona aştepta afară undeva prin pădure, iar eu hotărâsem să stau în cabană, aşteptându-l pe Adrian să vină de la petrecerea lui stupidă. Speram să vină când mai rapid. Îi spusesem acum o oră că ne vedem aici la ora asta! De ce nu vine mai repede? Doar nu a uitat, nu? Nu... sper. Însfârşit auzisem uşa, ştiind că este el. Acum puteam să nu-mi mai fac griji că se transformă într-un lup de faţă cu toate acele persoane. - Însfârşit! Ai venit! Ce ţi-a luat aşa mult? spun eu. Adrian nu răspunde, deşii nu-mi păsa, deoarece era aici, nu la petrecere. - Haide afară, urmează să iasă luna. Trebuie să mergem în pădure unde nimeni nu ne va vedea. Ramona este deja acolo, aşteptându-ne. Nici atunci Adrian nu răspundea. Ciudat. Începuse să se uite cuidat la mine, cu privire mai... diferită decât mă priveşte el de obicei. Începuse să se apropie de mine încet, cu mâna întinsă. Ok, ce naiba făcea? Nu ştiam ce voia să facă, dar nu cred că-mi plăcea. Când a ajuns foarte aproape de mine mi-a şoptit ceva... nici nu auzisem bine. Când deschisese gura nici că voiam să-i simt respiraţia. Respiraţia sa mirosea a alcool. Era clar, era beat. Chestia asta mă speriase, şi am început să strig la el să-şi revină. Ştiam deja ce va urma, şi nu-mi plăcea asta chiar deloc. Se apropia tot mai aproape de mine până când am ajuns să fim lipiţi unul de altul. Începuse să îmi pipăie pielea, şi de fiecare dată când o făcea îl împingeam, îndepărtându-l. - Adrian... spun eu cam speriată, sperând că nu e atât de beat încât să nu mă audă. Adrian! Încetează! încep eu să strig la el sperând că va înţelege ceva. Am început să mă zbat, să-l împing ca pe un copil mic, degeaba. Observând că n-am ce face altceva, am strigat după ajutor, riscând ca noi să ne transformăm, iar cel ce vine să ne vadă aşa. Ţipam speriată până când Adrian mi-a dat o palmă, zicându-mi să tac. Am început să suport şi să tac. Mă abţineam să nu plâng. Nu aveam ce face... nici nu mă puteam mişca de acolo. Deodată am auzit cum uşa se deschide brusc, iar Cristian rămâne încremenit când vede ceea ce se întâmplă. Eu deja tremuram. Adrian se uita lung la el. - Ce... se se-ntâmplă aici? întreabă el mirat. - Adrian e beat! Cristian, înţelegând tot din doar trei cuvinte, se pune între noi şi-ncepe să-l împingă pe Adrian încât să nu mai stea lipit de mine şi să nu-mi mai facă rău. Eu m-am lăsat în jos stând rezemată de perete, încercând să nu mă uit la cei doi care mai aveau puţin şi se băteau. Mi-am lăsat capul în jos pentru câteva momente, iar când mi-am ridicat privirea l-am văzut pe Cristian mirat, apoi m-am uitat la Adrian şi l-am văzut în formă de lup. Cristian rămăsese împietrit numai de frică. Mă uitam ba la Cristian, ba la Adrian. Deodată pe uşă apare şi Ramona. Ajuse cam târziu. Rămăsese şi ea mirată văzându-l pe Adrian în halul ăla, pe Cristian de faţă şi pe mine stând pe jos. - Ce s-a întâmplat aici?! întreabă Ramo. Ea nu închisese uşa, aşa că Adrian, transformat în lup, iese din cabană fără să mai stea pe gânduri. - Ce se-ntâmplă? E cumva o farsă? spune Cristian aproape râzând. - Dacă tu crezi asta, e de bine, răspunde Ramona. - Cristian, îţi pot explica! comentez eu. - Sunt confuz! - Dar de ce râzi? întreb eu uimită. - Stai, nu-i o farsă? Oh.. ăm... răspunde el. - Cristian, eu şi cu Ramona suntem vârcolaci. Cea mai scurtă explicaţie. Trebuie să plecăm. Haide, Ramo... ţie-ţi povestesc în drum spre pădure ce s-a întâmplat. Eu şi cu Ramona am plecat repede din cabană. Cu coada ochiului am putut observa cum Cristian a rămas acolo aproape cu gura căscată. Totuşi, ce i-a venit lui Adrian de s-a îmbătat? |
0 | ||
Omg ce talent *vomit curcubee* Next!! |
Meunic « Citoyen » 1476981900000
| 0 | ||
ami palce foarte foarte mult terog sa continui terog e foarte interesant (meunic)-o jucatoare din transformice |
Elyelisa « Censeur » 1483714980000
| 0 | ||
Capitolul 14 - Scandalul Fusese o seară obositoare. A trebuit să stăm cu ochii pe Adrian aproape toată seara, până când însfârşit şi-a revenit la normal. Idiotul ăla avea de gând să se ducă în formă de lup la petrecere! Nici nu ştia ce putea să se întâmple dacă făcea asta. A fost bine că eram cu el atunci, deşii de multe ori a încercat să mă atace pentru că nu-l lăsam să plece, dar până la urmă a adormit şi m-am culcat şi eu cu Ramona. Mă trezisem însfârşit şi eram transformată în om. M-am uitat în jur şi am observat că tot ce puteam vedea era pădurea si nişte păsări care zburau, nici o urmă de Ramona sau de Adrian. Mă gândeam că mă aşteaptă la cabana, aşa că am decis să mă duc într-acolo. Ajungând în faţa cabanei, am deschis uşor uşa şi am încercat să păşesc în cea mai mare linişte înăuntru. M-am uitat în jur, sperând să o văd pe Ramona sau pe Adrian în cabană, însă singurul care se afla acolo era Cristian, care dormea buştean în pat. Ce căuta acolo? Am vrut să plec de acolo ca să nu-l deranjez şi să-l las să doarmă, însă acesta, încă întins în pat, s-a întors spre mine şi am putut observa că era treaz. - Scuze, nu voiam să te trezesc, am spus eu. - Nu e vina ta. Oricum trebuia să mă trezesc. M-am aşezat la marginea patului uitându-mă lung la Cristian, care încă zăcea obosit printre pături. - Ce cauţi aici? De ce ai rămas la cabana noastră? am întrebat eu. - Aseară am crezut că vă veţi întoarce, aşa că am aşteptat aici. Chiar vreau să vorbesc cu tine! - Uite, Cristian, faza de ieri a fost... reală. - Ştiu că a fost reală. - Cum de nu eşti speriat? Chiar în următorul moment intrase în cabană Mihai. L-am auzit gâfâind şi am reuşit să-i aud bătăile inimii. Era speriat, foarte speriat. Mi-am întors capul înspre el şi am putut observa transpiraţia pe care o purta cu el. - Elisa, eşti bine? m-a întrebat acesta, uitându-se cu milă la mine, de parcă mi se întâmplase ceva rău. Nici n-am stat să mă gândesc la ce să spun. Mă îngrijora că era aşa speriat. Parcă văzuse un monstru. Doar dacă nu... - Sunt bine, sunt bine! Ce s-a întâmplat? - Şti foarte bine ceea ce s-a întâmplat! Sunt camere de supraveghere în fiecare cabană. Toată lumea a văzut ceea ce s-a întâmplat aseară. Nu ştiam ce să spun. Rămăsesem împietrită. Mă uitam la el fără să scot un cuvinţel. Încercam să-mi găsesc cuvintele potrivite, însă singurele care au ieşit cu uşurinţă din gura mea au fost: - Cum?! Nu, nu, nu, nu... Mihai, lasa-mă să-ţi explic toată întâmplarea... Nici nu aveam habar ce urma să-i spun, probabil îmi venea o minciună pe moment, însă era destul de complicat având în vedere că toată lumea a aflat de chestia de aseară. Sunt sigură că directoarei nu i-a scăpat asta. Sunt moartă. - Excursia se anulează din cauza lui Adrian, a spus Mihai, reuşind să se liniştească. - Uite, faza e ca, totul a fost o farsă. Eu si... Ramona am plănuit totul. Voiam să-l speriem pe Cristian, însă nu ştiam că vă vom speria şi pe voi. - O farsă? Nu părea deloc sa creadă ceea ce tocmai spusesem. Ce aveam altceva să fac? Am încercat să-l conving că nimic din cele întâmplate nu era adevărat, dar după expresia feţei sale părea că ştie că mint. - Excursia tot e anulată. Ar trebui să vă faceţi bagajele. Oricum, unde e Adrian acum? întreabă Mihai. - Nu ştim unde e. Eu credeam că e cu voi. - Mda... cumva si asta face parte din ''farsa voastră''? Nici nu m-a lăsat să mai spun ceva căci în următorul moment plecase din cabană. Oftând, m-am ridicat din pat şi am început să împachetez. Însfârşit îşi făcuse apariţia şi Adrian. Prima oară când l-am văzut aveam de gând să-l iau la întrebări, însă am observat cât de obosit era. Avea părul ciufulit şi cearcăne la ochi. - Ce-a fost chestia aia de aseară? l-am întrebat eu. - Îhh... nu-mi amintesc nimic din ce s-a întâmplat... e ceva de rău? - Mai bine vezi întreaga filmare. Toată şcoala a văzut când te-ai transformat şi l-ai speriat pe Cristian. - Filmare? - Camerele de supravegheat au filmat tot. Adrian nu ştia ce să spună. S-a uitat în locul în care se afla camera de supravegheat şi a stat cu privirea fixată acolo pentru căteva momente. Părea că habar n-avea ce s-a întâmplat, dar sigur ştie de ce s-a îmbătat. - De ce te-ai îmbătat? - Să mă îmbăt? N-am făcut-o! Am încercat să-l conving să spună, însă încerca să mă convingă că nu a facut-o. Probabil uitase... - Oricum, fă-ţi bagajul, excursia a fost anulată din cauza ta. - A fost anulată?! Nu ai încercat să îi convingi că nu a fost adevărat ceea ce se afla pe cameră? - Am încercat. Am spus că totul a fost o farsă pentru Cristian... - Şi nu te cred? - Înainte să te transformi aveai de gând să mă violezi. Adrian se uita lung la mine. Rămăsese împietrit. Puteam citi pe privirea sa vinovăţia. A stat aşa un minut, apoi a părăsit cabana. - Haide, Cristian, du-te şi fă-ţi si tu bagajul. Nu va dura mult până plecăm. ╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮ După ce mi-am terminat de făcut bagajele m-am dus la autobuz care aştepta să plecăm. După ce au venit toţi elevii însfârşit plecasem. Mi-am băgat căştile în urechi şi am ascultat muzică tot drumul, aşteptând să ajung mai repede acasă. ╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮ După câteva ore plictisitoare am ajuns acasă. Am coborât din autobuz, ducându-mă direct spre casă. Înainte să deschid uşa, cineva m-a oprit. - Elisa, stai! Era Adrian. Aproape uitasem că suntem vecini. - Voiam să-mi cer scuze pentru faza de ieri, chiar dacă n-am făcut-o internţionat. - E ok. Am vrut să deschid uşa, însă Adrian a continuat: - Chiar îmi pare rău. S-a îndepărtat de mine, ducându-se la el acasă. Eu am intrat în casă, mi-am lăsat bagajele undeva pe jos, apoi m-am trântit obosită în pat. Am stat aşa pentru câteva minute, gândindu-mă la tot ceea ce se întâmplase. Mi-am luat telefonul în mână şi am putut observa un nou mesaj. Era de la Alex. ,,Hey... Cristian, cine o mai fi şi ăsta, şi chiar o să vreau să-mi explici cine e, mi-a spus tot ce s-a întâmplat aseară, în excursie. Când citeam mesajul lui era şi mama lângă mine şi... Cristian a menţionat şi că eşti vârcolac. Mama e foarte îngrijorată şi venim acasă mai devreme. Cu drag, fratele tău mai mic, Alex." M-am ridicat imediat din pat, speriată. Mama a aflat că sunt vârcolac... E de rău, e de rău! ,,Eu: În cât timp ajungeţi acasă?'' ,,Alex: Nu în mult timp. Suntem deja pe drum" ,,Eu: Mama e supărată...?" ,,Alex: Da. Vorbim când ajungem acasă. Pa!" ,,Eu: Bine.. drum bun!" Mi-era teama de ceea ce urma să se întâmple. Mama era în stare să facă orice ca să ştie că sunt în siguranţă. Până la urmă adormisem. ╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮ - Dormi? - Lasă-mă în pace, îi răspund eu lui Alex. - De ce? Îmi ridic privirea şi când îl văd pe Alex încep să plâng. - Alex, mi-e frică! Unde-i mama să terminăm cu toată chestia asta? - Aduce ceva bagaje din maşină. Linişteşte-te... va fi bine. spune el luându-mă-n braţe. Eu încercam să mă liniştesc, dar nu puteam. Şi... cine e Cristian? De unde-mi are numărul? - Este un prieten pe care mi l-a prezentat acum mult timp Adrian. Cristian mi-a spus că a primit numărul tău de telefon de la Adrian. - Vor trebui nişte explicaţii şi mamei tale. Deodată văd cum mama intră pe uşă cu nişte bagaje în mâini. Mă panichez, dar încerc să-mi menţin calmul. - Hei, iubito, ce faci? mă întreabă ea încercând să nu pară supărată, însă furia se citea pe chipul ei. - Bine... Mă bucur că aţi venit înapoi acasă. spun eu încercând să dau dovadă de puţină fericire. - Ce-ai păţit? - Ştii. - În legătură cu asta... nu mai ai voie să stai cu acest Adrian. - Poftim?! - Şi o să te mut de la şcoală şi nu mai ai voie pe telefon. - Mamă! De ce exagerezi mereu? - Nu exagerez, vreau doar să fi în siguranţă. Ah, şi ne vom muta. - Mereu ne-am mutat doar din cauza cuiva! Ce naiba! Nu e ca şi cum vor veni şi ne vor omorî sau ceva de genul! - Elisa, eşti un vârcolac, trebuie să ai grijă. Nu toţi vor să aibă nişte vârcolaci în preajmă, iar dacă afla cineva nu o să fie de bine. Dă-mi telefonul tău, spune serioasă mama. - Poftim. spun eu dându-i telefonul meu.- Aşa. Mâine dimineaţă plecăm, spune aceasta. - M-am săturat de asta, mamă! M-am săturat să facem mereu aşa! Ne mutăm, ne prefacem că nu există nimeni şi nimic şi crezi că toţi oamenii ne vor răul. Şi nici măcar nu vrei să mă asculţi. Habar n-ai ce s-a întâmplat defapt aseară, spun eu supărată, gata să părăsesc casa. - Întoarce-te imediat! Am ieşit din casă şi am Intrat în pădure şi m-am transformat în lup încât mama şi Alex să nu mă recunoască. Nu voiam să plec de aici. E prima oară când aveam prieteni adevăraţi, iar acolo învăţasem atât de multe... Mamei mele nu-i păsa cu adevărat. Dacă o făcea i-ar fi păsat de părerea mea şi m-ar fi ascultat. Aşa făcea tot timpul. De fiecare dată când cineva îşi bătea joc de mine la şcoală mama mă muta de la şcoală, uneori chiar ne schimbam locaţia. Exagera foarte mult, dar niciodată nu a vrut să audă ce am de spus. Am fugit prin pădure cât de departe am putut. În acele momente voiam să fug departe, voiam să fiu liberă. ╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮ Vreau să-mi cer mii de scuze că postez atât de rar, însă voi încerca să postez mai des. Dx Vă urez tuturor un an nou fericit :3 meunic a dit : silianaja a dit : Vă mulţumesc! |
Kayotommo « Citoyen » 1484593740000
| 0 | ||
OMG ELISOR REVINE IN FORTA UMGGGGG *UMG PIESA CARE TI-AM DAT-O EU OMG* |
Elyelisa « Censeur » 1490392560000
| 1 | ||
Capitolul 15 - Furia aduce Scântei ╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮ Eram toţi trei în maşină, aşteptând să ajungem la destinaţie. Mama conducea şi încă părea foarte supărată. - Mamă, cât mai avem până ajungem? o întreb eu pe mama, obosită. - Nu mai avem mult, scumpo. Suntem foarte aproape, îmi răspunde aceasta. - Aham, ok. Alex, trezeşte-te, imediat ajungem, încerc eu să-l trezesc pe Alex. - Da? întreabă fratele meu, somnoros. - Ăhă. - Încă cinci minute! - Trezirea, omule! - Ok, ok. S-a trezit şi el, iar în câteva minute maşina am ajuns la destinaţie şi am ieşit cu toţii din maşină. Mama ne-a spus că deja găsise înainte să venim, o casă în care vom sta. Era o casă aproape la fel ca cea veche, doar că aveam mai multe camere. Eu am ales să am propria cameră, şi imediat ce am intrat în cameră am lăsat bagajele şi am analizat casa. Sufrageria era foarte mare, iar într-un colţ erau nişte dulapuri, un aragaz, un frigider, o masă şi câteva scaune. Baia era mare iar holul la fel. Mi-am pus toate hainele în dulapul din camera mea. După ce am terminat am început să mă uit la televizor. Până acum totul era okay, dar nu cred că aşa va fi tot timpul. După ceva timp am vrut să văd cum erau împrejurimile. Alex a insistat să mă însoţească aşa că am acceptat să vină cu mine. Erau locuri frumoase. În apropierea casei am văzut chiar şi o şcoală în care pot învăţa. Am ajuns acasă după câteva ore şi stăteam în pat uitându-mă la televizor, până când îmi vine ideea să-mi iau telefonul şi să mă uit dacă Ramona mi-a trimis vreun mesaj pe skype. Să nu credeţi că o voi asculta şi de data asta pe mama şi nu voi mai vorbi cu prietenii mei buni. Da, mama mi-a luat un nou telefon. Doar nu voi sta fără, nu? Mă conectez pe skype şi văd vreo cinci mesaje de la Ramona: ,,Ce naiba" ,,:|" ,,Ai o mamă ciudată" Aceste trei mesaje le-am primit abea pe la 9 dimineaţa. Acum era... 12. ,,FĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ" ,,Mă plimbam prin pădurea de lângă casa ta, vrând să vin la tine, doar că l-am găsit pe Woofey rănit! Am încercat să vorbesc cu el şi singurul lucru pe care l-am aflat este că Zorf l-a rănit." Iar mesajele astea le-am primit acum o oră. Băga-mi-aş! Woofey e rănit! E numai vina lui Zorf. Probabil era inconştient, fără să ştie ce se-ntâmplă. Nici nu vreau să creadă că ,,nu-mi pasă de el". Am început să fiu agitată. Alex era lângă mine. Din fericire mama era plecată la cumpărături şi abia plecase, deci nu venea atât de rapid. Alex se uita lung la mine. Probabil credea că am înnebunit. Nu voiam să-i spun de Woofey, lui oricum nu prea îi păsa de el. Am decis să mă întorc la vechea casă, să mă duc la Woofey. Singurul lucru pe care i l-am spus lui Alex a fost că plec afară şi că nu ştiu când mă voi întoarce. Am ieşit din casă şi am luat un taxi până la vechea casă. Voiam să ajung la Woofey rapid. N-a durat foarte mult până am ajuns. Am ieşit din taxi, începând să adulmec aerul, urmărind mirosul Ramonei şi al lui Woofey. Am alergat cât am putut de rapid spre cei doi, într-un final ajungând lângă Ramona. M-am aşezat lângă ea, Woofey fiind chiar în faţa noastă. Mă uitam lung la lupul ce zăcea pe jos, simţind că îmi pierdeam speranţa. Eu şi Ramona nici măcar nu vorbeam, pur şi simplu stăteam una lângă alta, holbându-ne la trupul rănit al lupului. Habar n-aveam ce să fac. Aşteptam ca Woofey să se trezească, însă îmi pierdeam răbdarea. Deoadată îl văd pe Woofey mişcând. Mă uit lung la el, aşteptând să se întâmple ceva. - E-Elisa. - Sunt aici, Woofey, va fi bine, sper. Ce s-a-ntâmplat? încerc să spun eu cât mai liniştită posibil. - Z-Zorf... vrea să se răzbune. Te vrea pe t-tine! - Poftim?! spun eu speriată. - Ştie... ştie cât ţin la tine aşa că te... vrea. - Nu mai contează Zorf! Tu, eşti bine? Sau măcar vei fi bine? - Voi fi bine, acolo, sus. spune el încercând să-şi ridice privirea spre norii albi de pe cer. Încercam să nu plâng, însă pur şi simplu nu reuşeam. Mă uitam la Woofey aşteptând să se întâmple o minune, însă tot ce se întâmpla era ca acesta să fie din ce în ce mai inconştient. Nu ştiam ce să fac. Eram pierdută. - Îmi pare rău că trebuie să se întâmple asta. Elisa, vreau să ai grijă de tine. Aş fi distrus să ştiu că Zorf va reuşi să te ucidă şi pe tine. - Nu, nu, nu! Woofey, te rog, nu! Nu ştiu ce voi face fără tine! Din prima zi m-ai ajutat şi m-ai învăţat multe lucruri. Cine mă va mai învăţa dacă nu tu? Am putut observa cum Woofey îşi lasă capul în jos, închizându-şi ochii. Acesta s-a oprit din respirat, făcându-mă să mă simt ca şi cum tocmai pierdusem o parte din mine. Încet, corpul său se transformă în cenuşă. Aceasta a fost curăţată de pe pământ de către vânt, în timpul acela auzindu-se vocea lui Woofey. "Tatăl tău te va ajuta" Asta mă făcuse să mă gândesc. Dacă tata defapt trăia? Nu m-am gândit niciodată la asta. Nici măcar nu am fost la înmormântarea sa, iar cât timp a fost în spital mama nu mă lăsa să-l vizitez. - Dacă... dacă tata trăieşte? - Poftim? - Tata, dacă încă este în viaţă? - Ce ţi-a venit? Nu murise? - N-ai auzit ce-a spus Woofey? - Ba da, am auzit clar că-şi cere scuze, dar ce legătură are asta cu viaţa tatălui tău? - A spus că tatăl meu mă va ajuta. - Nu cred că auzi prea bine. Eram sigură că auzisem asta, şi chiar era vocea lui Woofey. Totuşi, de ce îmi spusese asta? Deodată se aude ceva din tufişuri. Amândouă ne întoarcem privirea spre locul din care venea zgomotul şi aşteptăm ca cel din spatele locului verde să iasă. Era Holow. Ramona se uită lung la ea ca şi cum observă că s-a schimbat ceva la ea. Încep să mă holbez la ea încercând să-mi dau seama de ce se uita aşa atent la lupoaică. - Ce e de vă uitaţi aşa la mine? Sunt murdară? întreabă Holow încercând să se uite la blăniţa ei, care era defapt curată. Stai puţin, ce cauţi aici? continuă lupoaica începând să o mârâie pe Ramona. - Stai, stai! Holow, nu-ţi aminteşti de ea? E Adriana, Ramona, vechea ta stăpână, rostesc eu ca s-o liniştesc pe lupoaică. - Normal c-o mai ţin minte, m-a abandonat când am avut piciorul rupt! - Ba nu te-am abandonat! Te-am pierdut... Nu mai şti? Ai fugit şchiopătând din cauza că ţi-era frică de ceilalţi oameni. Eu te-am căutat, însă ai plecat departe şi nu am reuşit să te mai găsesc, răspunde Ramona. - Bine, poate a fost vina mea... a trecut mult timp, nu mai contează. Bun, deci, de ce vă uitaţi aşa la mine? răspunde Holow. - Te-ai îngrăşat, nu crezi? - Păi, ceva timp alături de un hoţ de inimi, logic că mă mai îngraş şi eu puţintel, nu am voie? - Ba da, doar că sunt mândră! spune Ane fericită, aproape sărind. - Puii... dar nu vor avea tată, rostesc eu, tristă. - Vorbeşti de Woofey? întreabă Holow, uitându-se lung la mine. - Da... - Ce... ce s-a-ntâmplat? întreabă lupoaica, tristă. - Ştim doar că-i vina lui Zorf, comentează Ramona. - Am să mă răzbun! Nu pot să cred c-a făcut asta! spune Holow plină de furie. - Tu nu şti nimic din ceea ce s-a-ntâmplat? întreb eu. - Nu.. a fost cam tăcut în ultimul timp. În timp ce ele discutau, eu stăteam mai departe uitându-mă spre cer, gândindu-mă numai la Woofey. Am început să ignor orice sunet din jurul meu. Gândul meu era numai la ceea ce se întâmplase astăzi. Nu am crezut niciodată ca am să văd pe cineva murind în faţa mea, suferind. Parcă chiar şi Woofey ascundea ceva, adică, era cam secretos... Nici măcar lui Holow nu i-a spus problemele lui, când sunt deja suflete pereche, iar acum... s-a ajuns la asta. Aş vrea să trec peste asta, peste moartea lui Woofey. - Te simţi bine? mă-ntreabă Ramona. - Ce mai întrebare... Woofey tocmai a murit în faţa mea, iar tu mă întrebi dacă sunt bine. - Scuze. Uite, şi eu mă simt prost, dar asta a fost soarta. Nu puteai schimba nimic la asta, şi chiar nu-mi place să te văd suferind. - Nu a fost niciun ,,destin". Puteam să-l ajutăm dar probabil nici măcar el nu ştia ceea ce se va întâmpla cu adevărat sau măcar când. - Îmi pare rău. Sunt sigură că totul va fi bine. - Bine?! Cum adică va fi bine?! E deja rău, Woofey e mort! spun furioasă iar ochii mi se fac roşii. - Ce-a fost asta? întreabă Ramona. - Ce-a fost ce?! Furia! Logic! Nu pot să cred că l-am pierdut pe Woofey! ţip eu din ce în ce mai tare. Parcă nu puteam să mă controlez din a face asta. M-am ridicat dând cu mâinile prin aer de furie, observ că-mi ies nişte flăcări din mâini. Speriată, încetez şi mă aşez încercâd să fiu liniştită. - Tu... rosteşte mirată Holow. Holow şi Ramona priveau speriate. Habar n-aveam ce se întâmplase. Abia mă obişnuisem că eram un lup magic, dar ce-a fost asta? Încep să mă uit lung la palmele mele. - Tu... eşti vârcolacul elementelor... continuă Holow. - Poftim? întreb eu. - Tu eşti vârcolacul ce controlează toate cele patru elemente! repetă ea. - E cumva de rău? - Nu. Eşti al treilea lup şi primul vârcolac al elementelor din întreaga lume... Dar cum este posibil? - De ce eu?! - Trebuie să fi rudă cu unii dintre lupii elementelor. - Dar toate rudele mele au fost oameni normali sau vârcolaci normali sau magici, fără lupi! - Probabil nu-ţi cunoşti prea bine rudele. Nu ştiam ce să spun. Nu ştiam foarte multe... Cum aveam să învăţ să folosesc toate cele patru elemente? Cum aveam să reuşesc să ascund toate astea faţă de mama? - Ce vei face? întreabă Ramona. - La ce te referi? - Woofey a spus că Zorf va veni şi după tine. Ce ai de gând să faci? Am început să mă gândesc la asta, însă tot ce-mi venea în cap era să-i iau viaţa, dar nu aveam de gând să fac asta. - Tot ce poţi face este să-l ucizi înainte ca el să te omoare pe tine, spune Holow. ╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮ Înainte să se întunece m-am întors acasă. Alex şi mama erau în sufragerie uitându-se la televizor. - Mama... - Da? - Aş vrea să ştiu... - Spune, dragă. - Ce s-a întâmplat defapt cu tata? ╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮ A trecut mult timp de cand n-am mai postat... Imi pare rau pentru asta, insa am venit cu un nou capitol. Nu stiu daca macar mai citeste cineva povestea asta, dar sper ca va placea capitolul Dernière modification le 1490916480000 |
Ezyknife « Citoyen » 1650019320000
| 0 | ||
next!!! |