~ Viaţă de Lup ~ |
![]() ![]() « Censeur » 1468227480000
| 0 | ||
Stiu ca unii citesc, dar ma simt cam prost caci dupa ce scriu un capitol il recitesc de cateva ori sa vad ca totul e in regula, apoi corectez greselile pe care le vad si incerc sa fac povestea interesanta, caut poze si melodii potrivite pentru capitolul respectiv idk si uneori chiar as vrea sa va aud parerile, sa.mi dati sfaturi sau ceva dar vad ca e asa pustiu... D: desii uneori va vad parerile fabuloase si ma bucur si chiar sper ca sfaturile si parerile sa continuie dar se intampla rar idk Stiu ca la inceput povestea nu e cine stie ce, dar mai tarziu va fi din ce in ce mai multa actiune si sper ca voi reusi sa va fac mai curiosi xD |
![]() ![]() « Citoyen » 1468227660000
| 0 | ||
Ap dar pe pagina trecuta ti-am dat o sugestie de cantec c: Ap îmi place povestea. |
![]() ![]() « Citoyen » 1468227780000
| 0 | ||
Elyelisa a dit : Ultimul capitol care l-ai postat este foarte frumos si captivant. Si cred ca cel mai bine ar fi sa nu postezi la fiecare 4 comentarii, deoarece capitolele sunt lungi si daca postezi multe capitole deodata vor descuraja multe persoane. Succes in continuare! Eu cred ca la "Nu, varcolacul el..." a vrut sa spuna...hmmm.... Nu stiu :) |
![]() ![]() « Citoyen » 1468227780000
| 0 | ||
Eu una citesc si chiar imi place, dar cum stau doar pe tableta si uneori am un lag infernal, prefer sa nu pun comentariu Dar te asigur ca e super povestea, abia astept urmatorul capitol |
![]() ![]() « Censeur » 1468229100000
| 0 | ||
teeatasha a dit : Multumesc <3 Catalinageo a dit : Multumesc! Voi incerca sa postez mai rar dar chiar vreau sa va prezint intreaga poveste si sunt nerabdatoare sa o termin xD Linsdaymice a dit : Multumesc,Smandarina |
![]() ![]() « Citoyen » 1468238880000
| 0 | ||
Bozz si eu mereu in micul meu timp ma uit la poveste :^) nu toti cititorii scriu,poate vor sa ramana anonimi si misteriosi |
![]() ![]() « Citoyen » 1468239600000
| 0 | ||
Next? |
![]() ![]() « Citoyen » 1468250100000
| 0 | ||
sters/ Dernière modification le 1468250160000 |
![]() ![]() « Censeur » 1468531080000
| 0 | ||
^Sunteti cu totii niste oameni fabulosi Scuze de întârziere Capitolul 10 - Excursie? A trecut o lună şi ceva, şi însfârşit m-am împăcat cu faptul că a început şcoala. Eu şi cu băieţii ne-am cunoscut mai bine, ba chiar deja am început să ne spunem şi secretele, mai puţin cel în care sunt un vârcolac, logic. Eram în drum spre şcoală, unde mă-ntâlnesc cu Adrian şi cu Mihai înainte să ajungem la "închisoare". Nu peste mult, în clasă apare diriginta cu un zâmbet mare pe faţă. Cred că-i de rău. De multe ori când zâmbeşte e vorba de ceva de şcoală, iar ea iubeşte şcoala, de aceea e şi profesoară aici. - Bună ziua, copii! Am venit să vă anunţ că, nu peste mult, ba chiar mâine, vom pleca într-o excursie de o săptămână la o tabără! spune ea fericită. Tabără?! Excursie? Yay! Scăpăm de o săptămână de şcoală! - Unde se va petrece? întreabă unul dintre colegi. - Surpriză! răspunde diriga. Deodată, profesoara de română, cu care aveam oră, intră pe uşă, iar toţi ne ridicăm din bănci şi o salutăm. - Bună ziua, spune profesoara de română. - Îmi pare rău că ţin puţin din oră, dar am venit să dau de veste copiilor că mâine facem o excusie de o săptămână, iar copii trebuie să fie pregătiţi, rosteşte diriga. - Nu-i nimic, puteţi continua. - Mâine trebuie să veniţi la şcoală la ora 8 fix dimineaţa, de unde va sosi un autobuz ce ne va lua şi ne va duce în tabără. Mai multe informaţii voi da mâine. Diriginta pleacă tot cu zâmbetul pe buze, salutând, la fel şi făcând şi noi, elevii. ╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮ Trec alte şase ore plictisitoare, asta însemnând că deja trebuie să plecăm acasă, care asta înseamnă să ne facem temele şi apoi să ne facem bagajele pentru mâine. Apreciez că scap de şcoală pentru o săptămână şi că nu o să avem nici măcar teme, dar mai niciodată nu mi-au plăcut excursiile cu şcoala, deoarece mereu îmi sunt stricate de dragele noastre fiţoase ale clasei. Dar totuşi, nu trebuia să ne anunţe mai devreme? Meh, mai bine mai târziu decât niciodată. Ajungând acasă, încep să-mi fac temele la română, fiind materia mea favorită. P-astea le termin în zece minute. Apoi m-apuc de cele la franceză. Nu mă prea pricep la franceză, aşa că am căutat răspunsurile pe net, că doar există aşa ceva. Trebuia să-mi fac temele şi la engleză şi la matematică... Uh... matematică, urăsc matematică. De ce nu-şi poate rezolva singură problemele? Adică, ce naiba, matematica nu ştie cât face unu plus unu? După ce termin toate temele alea stupide (nu pot să cred că am ajuns să scriu despre teme) m-apuc de bagajul acela afurisit. Într-un rucsac îmi pun câteva haine, căşti, încărcător, chestii trestii, dulcuri. Nu prea aveam ce-mi pune, aşa că am terminat rapid şi am plecat spre Adrian. Ajungând la uşa casei sale, bat la uşă, şi, ca de fiecare dată, aceasta îmi este deschisă de Antonia, mama lui Adrian, care era mereu veselă când mă vedea. Intrând în casă şi salutându-i mama, mă îndrept spre camera lui Adrian, unde bat în uşă şi intru abia când aud un ,,intră". - Heya! salut eu. - Hei. Ce faci aici? întreabă el. - Am spus să te vizitez. Cum de nu ţi-ai terminat încă bagajul? - Am făcut teme până acum. - Ce greu te mişti. Eu le-am terminat acum ceva timp. Bagajul său conţinea nişte haine, bani, nişte mâncare, şi alte chestii. Plictisită, mă pun în pat admirând tavanul şi-mi calculam în minte când ar fi luna plină, deoarece trebuia să vină. Speram să nu fie săptămâna asta, dar... ghinion, era. Neavând ce să fac, îmi iau telefonul şi mă uit pe facebook pe pagina dirigintei să văd dacă sunt pe acolo informaţii despre excursie. Ce bine că diriga are facebook. Pe pagina ei scria că vom merge la o tabără în munţi, da' nu zice ce munţi. Meh... mă rog. Cred că-i de-ajuns să ştiu măcar că-i între munţi. - Cât mai ai? îl întreb eu pe Adrian. - Treizeci de ani. răspunde el. Uneori chiar mă enervează, deşii alteori chiar e vina mea, deoarece sunt cam supărăcioasă, şi ghici ce-am făcut: am sărit pe el. - Wa, jos de pe mine, graso! spune el, râzând. - Eu, grasă? Atunci tu eşti o caracatiţă cu un singur ochi, răspund eu amuzată. Adrian începuse să-şi ţină echilibrul şi a încercat să iasă afară. Era să mă dea cu capul de pereţi, dar din fericire am scăpat fără cucuie. Afară m-a dat jos şi am început să ne alergăm unul pe celălalt fără motive. Deja ne-apucă seara şi rămân cu Adrian să-şi facă căcatul de bagaj. Ce naiba tot bagă în el? Mi se închid ochii uşurel... aolo, m-apucă somnu'. Oare cât era ceasul? Mă întind în pat, şi, Adrian, văzându-mă, pune o pătură peste mine şi mă sărută frumuşel pe frunte. Vede că-s obosită aşa că stinge becul şi se culcă. ╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮ Deja e dimineaţă, abia m-am trezit, muream de somn, însă nu mi se mai închideau ochii. M-am uitat la ceas, însă când să mă uit, sună soneria lui Adrian de pe telefonul său. E clar, e şapte. - He, he, m-am trezit înainte ta! spun eu amuzată o dată ce văd că Adrian îşi deschide ochii. - Când te-ai trezit? întreabă el. - Acum două minute! răspund eu. Adrian se ridică din pat şi se duce la baie să se schimbe. Merg şi eu acasă să mă pregătesc. Mă îmbrac cu un maiou alb pe care scria ,,Live free", o jachetă peste şi nişte blugi albaştrii deschişi. Uitându-mă la ceas observ că era opt fără zece minute. Ce rapid trece timpul... Plec de acasă spre şcoală cu speranţa să nu întârziu. Ajungând acolo, i-am întâlnit pe ceilalţi colegi ai mei şi o altă clasă, dar tot a opta, care mergea cu noi. Nu peste mult, apare şi un autobuz alb, desigur, acela fiind al nostru. Am urcat cu toţii în ea. Fiecare s-a aşezat cu cel mai bun prieten. Aş fi vrut să stau cu Adrian, însă am văzut că el deja se aşezase undeva cu Mihai. Văzând o fată care stătea singură, m-am aşezat lângă ea. - Hallo, meine name ist Adriana! spune fata când mă aşez lângă ea. 'Tuţi germana. - Je m'appelle Elise. - Ok, hai să vorbim în română. Eu sunt Adriana. - Eu sunt Elisa. Un miros îmi intră în nări. Mi se pare mie... sau începe şi ea să mă adulmece? Era vârcolac, şi ştia şi ea că şi eu sunt una. Repede mai dai de vârcolaci în zilele de azi... Eu îmi închid ochii, adormind, ca să treacă mai rapid timpul. ╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮ Simţind că maşina se opreşte, mă trezesc imediat. - Am ajuns, am ajuns? o întreb eu pe Adriana - Dap, răspunde ea. - Auzi, ai şi alt nume? - Ramona, de ce? - Mai am un prieten cu acelaşi nume, doar că e băiat, şi n-aş vrea să mă încurc între voi doi. Desigur, dacă eşti şi tu de acord să te strig după numele ăsta. - E în regulă. Am ieşit împreună cu Ramo, Adrian, Cristian, Albert şi Mihai afară din autobuz şi un semn ne întâmpina. Pe acel semn scria ,,Tabăra Micilor Şcolărei". Mor, pe bune? Mici? Şcolărei? Cineva să mă omoare, acum. Acolo erau multe cabane, dar şi corturi. Diriga ne-a dat voie să alegem cu cine să stăm în cameră, însă maxim unul. - Doamnă dirigintă, nu pot să aleg două persoane, vă rog? încerc eu s-o conving pe dirigintă. - Avem camere doar cu un pat mare, răspunde aceasta subliniând cuvântul ,,un". - Şi dacă aleg un băiat? Pe bune, unul singur? - Ok, avem şi o cabană cu un pat mare şi altul mic... poţi alege doi. - Ok, mulţumesc! spun eu luând cheia pe care mi-o întinsese. Mă îndrept spre cabană. Intrând în ea observ cele două paturi, un televizor şi pereţii cei albi. Înăuntru era chiar cald, foarte cald. Încăprerea nu era chiar aşa mare, da' mergea... Avea şi baie. M-am dus afară să-mi aleg colegii de cameră. Desigur, l-am ales pe Adrian, el acceptând, apoi m-am gândit la al doilea coleg, sau colegă. O caut pe Ramona cu privirea până când dau de ea, după care mă îndrept spre ea. - Hei, vrei să fim colege de cameră? întreb eu. - Serios? spune ea veselă întorcându-se spre mine arătându-mi zâmbetul ei încălzitor. - Desigur! - Aww, merci, merci, merci! spune eu aproape sărind pe mine într-o îmbrăţişare. - Wah, nu uita că mă omorî! rostesc eu abia putând să respir. - Scuze, spune ea amuzată. Eu şi cu Ramo mergem în cabana noastră, unde era şi Adrian. Le-am făcut cunoştiinţă. Nu peste mult, vine Mihai să ne cheme la un foc de tabără unde urma să jucăm adevăr sau provocare. Ador jocul ăsta. Desigur, toţi trei acceptăm. Am mers spre focul de tabără, care chiar era mare. Era frig afară, însă focul făcea mare căldură. Erau multe persoane acolo, desigur, din aceiaşi şcoală. - Elisa! am tresărit la auzul numelui meu. Adevăr, provocare sau casa cu foc? continuă Cristian. - Adevăr. răspund eu simplu. - Este adevărat că-l placi pe Adrian? - Aşa şi aşa. la cuvintele mele, Adrian îşi duce privirea spre mine, uimit. Nu spun că-l plac în felul ăla, ci doar ca prieten. Trebuie să recunosc că e un băiat chiar de treabă şi foarte amuzant, n-ai cum să nu-l placi (repet, doar ca prieten). - Hai, întreabă. comentează Mihai. - Adrian! Adevăr sau provocare? îl întreb eu. - Adevăr. - Ce alegi dintre brânză şi şuncă? Nici nu mai eram atentă la ce se vorbea în jur. Mă gândeam doar la prietenii şi familia mea. Cum de sunt aşa mulţi vârcolaci? Atât de multă magie? Oare părinţii mei ştiau de asta? Sunt şi ei vârcolaci? Sunt sigură că mama mi-ar fi spus măcar o dată ceva despre magie dacă ar fi ştiut despre asta. Oare ştia tata? Tata... ce dor mi-era de el... Ce-aş fi dat să-l mai văd măcar o dată, să-l întreb ce face sau cum se simte, chiar dacă acum este mort. A trecut atât de mult timp de când nu l-am mai văzut şi chiar voiam să ştiu că este bine, însă atunci când mama ne-a dat vestea că a murit tata mie şi lui Alex habar n-aveam ce să facem. Aş fi vrut să fi mers la înmormântarea sa, dar mama nu-mi dăduse voie. Când nimeni nu era atentă, am plecat de la foc şi m-am dus spre un lac care era în apropiere. M-am aşezat pe iarba umeda şi m-am scufundat din nou în gânduri. Chiar dacă era mort mă întrebam de multe ori ce face. - Ce s-a-ntâmplat? îi aud vocea lui Adrian în spatele meu, după care acesta se aşează lângă mine. - Nimic, răspund eu. - Şi atunci de ce ai plecat? - Voiam să mă liniştesc puţin. - Ai păţit ceva? - Mă gândeam doar la familia mea. Oare ei ştiau de chestia asta cu magia? Ai tăi ţi-au spus vreodată despre asta? - Mie nu mi-au spus nimic. Poate nu ştiu, sau poate nu vor să spună. - Am atât de multe întrebări şi chiar aş vrea să obţin răspunsuri. De unde vine toată magia asta? - Poate că într-o zi vei reuşi să obţi toate aceste răspunsuri. Şi nu te îngrijora pentru familia ta, peste câteva săptămâni sunt sigur că mama şi fratele tău vor veni din Bulgaria însfârşit şi ve-ţi petrece clipe minunate împreună. - Probabil. ![]() Adrian mă ia în braţe liniştindu-mă. Mă simţeam ca şi cum era fratele meu. Totul era atât de liniştit, iar vântul bătea uşor. Luna de pe cer ne zâmbea, iar Adrian părea că nu voia să-mi mai dea drumul, însă desigur că acest moment incredibil a fost stricat când un bliţ ne întrerupe şi ne îndepărtăm unul de altul, încât să nu creadă ceva creatorul pozei. - Porumbeii... aww! spune Cristian uitându-se la poza făcută. - Taci din gură! spun eu ridicându-mă de pe jos, luând o creangă groasă de pe jos şi fugărindu-l pe Cristian cu el. Nu voiam ca cineva să vadă acea poză şi să înceapă să ne pună porecle. Adrian era încă jos spărgându-se de râs. Până la urmă reuşesc să-l prind şi să-i iau aparatul foto uitându-mă la poza apoi ştergând-o. - Haideţi, porumbeilor, înapoi la focul de tabără! - Mai spune ceva şi am să te omor, spun eu foarte serios luându-l de haină aproape ridicându-l în aer, abţinându-mă să nu-mi scot colţii de furie. Am început să mârâi la el ca o nebună, el deja făcând o faţă de bebeluş. - Ho, pisicuţo, rosteşte Cristian. Eu eram gata să îl iau la bătaie, însă Adrian se trezise însfârşit şi a intervenit între noi doi. Desigur că am avut o scurtă discuţie serioasă pentru a-l convinge pe Cristian să nu mai spună la nimeni ceea ce văzuse. - Gata, gata! A fost o glumă! spune Cristian. ╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮ |
![]() ![]() « Citoyen » 1468543860000
| 0 | ||
neext nu mai am rabdare |
![]() ![]() « Censeur » 1468582080000
| 0 | ||
Talentații la desen au un avantaj foarte mare când se hotărăsc să facă poveşti, pentru că pot ilustra aceste poveşti după bunul plac. Ar fi o idee bună, idk. |
![]() ![]() « Citoyen » 1468588200000
| 0 | ||
Formidabilul a dit : Gen , o banda desenata ? Daca ar vrea ar putea sa faca asta dupa ce termina povestea , sa stie cum sa ilustreze sau asa dar ly nu prea stie sa faca oameni |
![]() ![]() « Citoyen » 1469000580000
| 0 | ||
Next neeeeextttt!!!!! Plz. |
![]() ![]() « Censeur » 1469016960000
| 0 | ||
Super frum, succes în continuare. |
![]() ![]() « Censeur » 1469455800000
| 0 | ||
Capitolul 11 - Petrecerea Mă trezesc frumuşel din pat uitându-mă direct la ceas, observând că era ora doisprezece. Însfârşit nu mai sunt trezită de nimeni şi pot dormi cât vreau. Nu înţeleg de ce cele mai multe persoane sunt obsedate să se trezească şi să se culce devreme, e super să îţi petreci timpul lenevind sau dormind! ╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮ Vedeam din nou, dar în ceaţă. Se pare că leşinasem din cauza stresului. Când m-am trezit m-am uitat în jur, observându-i pe Adrian, Mihai, Ramona, şi, desigur, Cristian. Am putut observa că eram la cabinetul medical unde mă ţineau întinsă pe pat. - Te simţi bine? mă întreabă Ramona când vede că mi-am revenit. - Cred că da... ce s-a-ntâmplat? - Nu-ţi aminteşti? întreabă Cristian. - Nu prea, dar nu contează. Cât am fost inconştientă? - Vreo jumătate de oră. rosteşte Adrian. Când a venit doctorul lângă mine să vadă cum mă simt, ceilalţi au vorbit pentru mine, povestindu-i întâmplarea. Doctorul mi-a întins o pastilă şi un pahar cu apă rece, iar eu m-am ridicat încet din pat şi am înghiţit pastila dată de doctor. Simţeam cum îmi reveneam din ce în ce mai rapid. Toate astea s-au întâmplat doar din cauza unei întrebări? După ce mi-am revenit complet ceilalţi au plecat, iar eu şi Ramona am plecat spre lac. Acolo eu şi cu Adriana ne cunoaştem mai bine, ne povestim întâmplări triste şi amuzante din viaţa noastră şi alte lucruri. - Auzi da' tu n-ai observat ceva ciudat la Adrian? întreabă Ramo. - Ba da... te referi că nu miroase a lup, nu? răspund eu. - Da. - Nu cred că este posibil să-ţi poţi ascunde mirosul... Nu peste mult, i-am povestit şi că-l am pe Woofey, iar ea mi-a spus că avea şi ea una lup magic care-i ţinea de urât, însă a plecat acum mult, mult timp. Am fost uimită să aflu că acea lupoaică era chiar Holow. I-am spus că cei doi sunt împreună şi probabil fac diferite prostioare. I-am povestit şi cum Woofey mi-a salvat viaţa atunci când lupul acela magic a vrut să mă mănânce, şi cum aşa am devenit vârcolac, însă ea mă contrazice. - Maică, vârcolacii normali şi magici se nasc aşa, o muşcătură doar grăbeşte transformarea. Dacă muşcătura unui lup magic duce la transformarea în vârcolac, toţi ar vrea să fie muşcaţi pentru a fi magici. - A.. Deodată, Cristian iese din ascunzişul spun din spatele unui copac cu zâmbetul pe faţă. - Am venit să vă chem la jocul adevăr şi provocare, spune Cristian. - Iarăşi? comentez eu. - Nu ne judeca, ne place jocul. - Nu venim. Am mai stat câteva ore vorbind cu Ramona despre vieţile şi plăcerile noastre. Aflasem că ea, deşii s-a născut în România, trăieşte în Germania alături de familia ei. Mi-a spus că în vară va pleca înapoi acolo. După ce am terminat amândouă de vorbit până când nu am mai avut ce să discutăm, am reuşit să merg la Adrian şi să-l întreb despre petrecerea care se afla exact în seara cu lună plină. - Tu chiar ai de gând să mergi la petrecere? îl întreb eu. - Da, de ce n-aş face-o? - Ai uitat? Petrecerea aia este în seara cu lună plină, şi ştii foarte bine ce se întâmplă în nopţile cu lună plină, ne transformăm. Nu poţi să te duci acolo şi să te transformi de faţă cu toate acele persoane într-un lup. - Oh, da... Dar... nu am de gând să stau la petrecere până când apare luna, voi pleca înainte să dispară soarele de pe cer. Ne vom întâlni la cabană, după care vom pleca în pădure şi ne vom transforma acolo unde nu ne poate vedea nimeni. Îmi pare rău că am întârziat cu acest capitol, însă, din nu ştiu ce motiv mă simt ca şi cum nu sunt în stare de ceva şi nu am chef de absolut nimic. ;u; Nu ştiu cum să scap de starea asta, dar cel puţin am reuşit să corectez şi să postez acest capitol. Şi am un anunţ de făcut! --> De pe data de 28 Iulie (joia asta) până pe 8 August voi fi plecată din ţară şi nu voi putea intra, deci în acea perioadă nu voi putea pune următoarele capitole. |
![]() ![]() « Citoyen » 1469457420000
| 0 | ||
Omfg eu sunt plecată din tara pe 27!!!!!! Si cunosc acea stare.. o am si eu de mult(adc de vreo luna).ap unde mergi? Dernière modification le 1469457480000 |
![]() ![]() « Citoyen » 1469458080000
| 0 | ||
hua, abia astept next c: |
![]() ![]() « Censeur » 1469458920000
| 0 | ||
teeatasha a dit : Plec în Grecia xD Abia aştept *-* E prima oară când plec în afara ţârii. hellovampire a dit : <3 |
![]() ![]() « Citoyen » 1469465940000
| 0 | ||
Elyelisa a dit : O tare distractie plăcută :D |
![]() ![]() « Censeur » 1470750780000
| 0 | ||
Am revenit yay Capitolul 12 - Pierderea lui Zorf. ╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮╰☆╮ Încep să văd o lumină albă. Se vedeau 2 siluete de fete, dar neclare. Nu-mi puteam da seama cine sunt. Eram destul de sigur că era acea fată şi... adulmecând puţin, era ea şi Elisa. Am putut observa şi că eram într-o încăpere mică, probabil într-una din cabanele pe lângă care am trecut. Vederea mi-a mai revenit. Le-am văzut iar eu am sărit în braţele stăpânei mele, Elisa. M-a băgat la întrebări cum ar fi de unde am apărut şi ce am păţit. Am spus mai pe scurt povestea şi a fost chiar mirată. - Zorf e pe urmele tale?! întreabă ea. - Da, da este. Ar putea apărea oricând, vrea neapărat răzbunare, trebuie să plec cât mai repede, mă va adulmeca. Mai bine ar fi ca toţi de-aici să plece, deoarece o să ştie că am fost aici, o să mă caute şi o să fie văzut! răspund eu. - Ok, ok, îmi poate explica şi mie cineva cine naiba e acest ,,Zorf"? se bagă fata aceea. - Mai şti când ţi-am spus că m-a muşcat un lup magic? Acela era Zorf, şi cel mai puternic lup. Woofey mă salvase, iar de atunci a fost un fel de mic război între ei, deoarece Woofey câştigase ,,lupta". El a intrat în haita lui Zorf, unde el era şeful, până când, cum a spus şi Woofey, zilele astea l-a mai bătut la o luptă, el luând rangul de Alfa, iar Zorf fiind exclus, acum vrând să se răzbune că a pierdut haita... povesteşte Elisa. Deodată, se aude o ciocănitură în uşă, Elisa spunându-mi să m-ascund. Încerc să par nevăzut, dar după ce am observat că băiatul ce a intrat am ieşit. - Woofey! Ce cauţi aici? spune acesta părând vesel. - Poveste lungă. răspund eu. - Am timp. După ce i-am povestit, şi el a rămas uimit ca toţi ceilalţi. *din perspectiva Elisei* Eram speriată. Zorf putea sa apară oricând şi chiar avea de gând să-l ucidă pe Woofey. Avea nişte răni oribile, dar partea bună era că începuse să se vindece iar Woofey se simţea deja mai bine. Am mai stat puţin pe gânduri apoi l-am întrebat pe Adrian: - Auzi..., mai mergi la petrecerea aia de mâine seară? - Da, de ce? răspunde acesta. Toţi din cameră fac o faţă mirată la cuvintele sale. - Omule! Eşti beat sau te faci? comentează Ramona. Mâine-i lună plină! continuă ea. - Ho, mă, ştiu, dar o să plec înainte să se întunece! Peste puţin ieşin afară şi dăm de Cristian. - Am venit să vă reamintesc de petrecerea de mâine pentru cine vrea să meargă, spune Cristian. - Ăăă... vin eu, spune Adrian. - Ok. Voi nu veniţi, fetelor? - Nu, răspunde Ramona. - Ok. Dacă vă răzgândiţi anunţaţi-mă. Haide, Adrian, să mergem. Directorul vrea să vorbim despre petrecere. După ce ei pleacă intrăm în cabană unde îl vedem pe Woofey care părea gata să plece. - Eu trebuie să plec. Dacă Zorf mă va găsi aici şi lumea îl va vedea vom da cu toţii de necaz. - Am putea să te ajutăm cumva. - Nu... nu vreau să vă pun în pericol. Woofey şi-a întors spatele gata să plece. Părea hotărât şi chiar voia să-l înfrângă. Înainte să plece mi-am amintit că aveam ceva de făcut. - Stai! spun eu rapid înainte ca el să plece, acesta întorcându-se. - Ce s-a întâmplat? întreabă Woofey. Eu mă îndrept către rucsacul meu începând să caut în el. - Uite, asta e pentru tine, deoarece acum faci parte din familie. Ai grijă de tine. spun eu punându-i o zgardă la gât. Zgarda era cea comandată de mine acum ceva timp. Acesta a fost fericit să vadă zgarda şi să audă că face parte din familie. M-am bucurat să văd că-i place. - Mulţumesc. Ştiam că putea să învingă şi să scape de Zorf, dar era riscant şi chiar eram îngrijorată. |