Atelier 801
Transformice 
 [Fanfiction]Hey,will you kill me? (by Cele) |
 Alalexia  « Citoyen »
| | ||
Alalexia
Profil
Derniers messages
Tribu Ilikefairies  « Censeur »
| | ||
Coolwheel  « Citoyen »
| | ||
Coolwheel| Celebfear « Citoyen »
| | ||
| Coolwheel « Citoyen »
| | ||
Icedarkgirl  « Citoyen »
| | ||
| Celebfear « Citoyen »
| | ||
| Alalexia « Citoyen »
| | ||
| Icedarkgirl « Citoyen »
| | ||
| Celebfear « Citoyen »
| | ||
 Partea I. Să crezi că viața e grea,nu-ți aduce fericire sau alte bucurii.Eu am trăit asta pe pielea mea și știu mai multe decât știu ceilalți.Nu știu unde mă aflu și cu ce scop exist.Pereții sunt albi,iar încăperea e restrânsă.Cum mă plictisesc și nu pot să-mi fac tumbele mele zilnice,am să-mi povestesc viața.Acesta ar trebui să fie,practic,un jurnal dintr-o altă lume,pe care voi tocmai ce l-ați descoperit.Eram și eu fericită,până în acea zi.Nu înțeleg de ce a trebuit să fiu așa,care mi-a fost scopul pe pământ dacă am fost luată de pe el atât de repede?În acea zi,țin minte că tocmai ce sosisem de la campionatul mondial de gimnastică,din Tokyo,Japonia.Am câștigat atât de multe medalii de aur și am adus onoare țării mele.Peste tot îmi auzeai numele,încât ți se juca în urechi,Kannie Andersen,acea fată mică din Filipine.Mi-aș dori să mă pot întoarce pe pământ,și dacă nu în corpul meu,într-altul.Dar,mi-e pur și simplu dor de momentele acelea,când atingeam cu mâinile bările reci de la paralele care mă făceau să mă simt o luptătoare,sau,preferatul meu,solul,la care eram cea mai bună dintre toate fetele.Îmi prindeam părul meu voluminos și roșcat,un roșcat ca sângele durerii,durerea pe care am primit-o la fiecare efort de a încerca acea tehnică,care mi-am propus-o să o reușesc,dar nu am mai prins momentul.Mi-l prindeam în coc care îți sărea direct în ochi.Îmi aveam acei ochi verzui-galbeni,asemenea primelor frunze de toamnă.Eram considerată cea mai frumoasă gimnastă...iar acum,nu am oglindă și nu știu cine sunt.Până mai trece timpul și până mă redescopăr,o să povestesc ce s-a întâmplat. Era în data de 19 iulie și îmi făceam bagajele pentru Tokyo.Mi-o amintesc pe mama care îmi zâmbea cald,și o priveam cu atâta iubire.A făcut niște eforturi care nu se pot descrie în cuvinte...a vrut să mă vadă fericită.M-a dus până la aeroport cu un taxi,și,plătind taxi-ul pentru mâncare,mama și-a anulat masa în ziua respectivă.Avionul a fost plătit de organizatorii concursului,slavă Domnului.Mama ar fi rămas îngropată în datorii.Eu nu eram antrenată de nimeni,am reușit de una singură.Practic gimnastică de când eram mică,de când mama m-a învățat primii pași,am început să merg...și eram elastică.Elastică de-a dreptul,nu puteai să nu mă observi.Eram săracă,de abia dacă aveam mâncare pentru o zi.Tata a murit în război,așa că mama a avut grijă de mine.Tata m-a îngrijit doar o lună,a plecat în Afganistan să câștige bani,dar a fost împușcat.Călătoria cu avionul nu a fost atât de interesantă precum mă așteptam eu.A fost prima dată pentru mine când am călătorit cu vreun avion.La început,priveam peisajele greu de observat de la înălțime.Singurii care se vedeau erau norii roșiatici seara,când soarele apunea.Nu mi-am permis să adorm,Tokyo nu era departe și nu voiam să mi se fure ceva.M-am acomodat destul de greu cu orașul și hotelurile de lux,voiam acasă,în sărăcie,alături de mama. icedarkgirl a dit : Oh,o să mai apară destule personaje.Trebuie doar să aștepți.Și,lăsați păreri,vă rog. |
Nutellapitic  « Citoyen »
| | ||
| Coolwheel « Citoyen »
| | ||
| Celebfear « Citoyen »
| | ||
| Nutellapitic « Citoyen »
| | ||
| Celebfear « Citoyen »
| | ||
| Partea a II-a Când am ajuns acolo,deja era prea mult pentru mine.Fetele erau machiate cu operații estetice de câteva milioane pe care nu mi le-aș fi câștigat în toată viața,cu rochii scumpe,bijuterii de firmă,iar băieții cu parfumuri elegante,în jur de prețul unei vile,costume frumoase și fine.Doar eu eram cea cu baticuțul în cap,rochia cusută de mama dintr-un material de pe stradă,spălat la râu,și niște papuci uzați,făcuți acum circa 20 de ani.Lumea se uita la mine și se gândea Cine este această fată? Sau Oh,Doamne!Privește cum este îmbrăcată!,dar mie nu îmi păsa.Am venit să-mi trăiesc visul,nu-mi păsa de ce credeau ceilalți.Mergeam împiedicată până la stația de taxi,aveam la mine doar 64,79 de peso filipinezi*(5 lei noi românești),pe care i-am schimbat în 155 yeni*(5 lei noi românești) japonezi.Cu jumătate din ei mi-am plătit taxiul,pentru a mă duce la hotel,era destul de departe hotelul de aeroportul din Tokyo,dacă aș fi mers pe jos.Cu cealaltă jumătate,mi-am cumpărat o sticlă de apă și o napolitană.Când am ajuns la hotel,cei de la recepție s-au speriat să mă vadă atât de neîngrijită,încă țin minte ce am discutat.Un recepționer,crezând că sunt o femeie nebună venită de pe străzi,m-a întrebat în japoneză: Anata wa nani o shitaidesu ka?(Ce doriți?) Mă uitam la el pierdută.Știam că este hotelul bun,dar nu știam că să-i zic.Luasem câteva lecții de japoneză,dar știam doar să mă prezint și eventual,nu am reținut,cum să spun că am rezervare. Anata wa nani o shitaidesu ka?(Cum vă cheamă?) Am înțeles întrebarea,și i-am răspuns… Watashi wa Kannie de su.Yo ro shi ku onegai shi ma su!(Mă numesc Kannie.Vă rog să vă purtați frumos cu mine!)* Recepționerul se uita la mine ciudat,apoi mi-a răspuns Sonotame, misufiripindesu ka? Anata no namae Kannie Andersenu?(Tu ești fata aceea din Filipine?Te numești Kannie Andersen?) Nu am înțeles ce a vrut să zică,mi-am auzit numele și i-am spus că da.Mi-a zâmbit politicos,mi-a dat cheia cu numărul camerei,apoi mi-a explicat unde este.A spus să urc scările,până la etajul 1,ușa fiind prima pe dreapta.Am urcat,timidă,și când am deschis camera,credeam că voi leșina.Nu mai întâlnisem o camera atât de mare niciodată.Nu se putea numi cameră,era defapt un mini hotel.Mi-am pus valiza stricată și murdară într-un colt,apoi mi-am ridicat rochia și m-am așezat pe niște ‘’canapele’’,așa cred că le spune.Nu mai întâlnisem niște canapele niciodată.Casa mea are doar două încăperi,camera mea și a mamei,care este extrem de mică,unde facem focul și bucătăria,unde pregătim lemnele.La bucătărie avem o masă mică din lemn de la copaci și niște scaune micuțe.Aveam noroc cu pădurea de lângă,eu și mama mergeam la tăiat de lemne zilnic,așa cum mergeam în căutare de hrană. Campionatul avea să înceapă peste 4 zile,dar au lungit cu o săptămână.Când am coborât jos să mă plimb,un recepționer filipinez,ca și mine,mi-a spus: Poftim,aceștia sunt ai tăi.Este alocația ta în funcție de gimnast.Mai ai și un card,pe care-l vei folosi la bancă.Parola este 243231,baftă! Nu-mi venea să cred ochilor.Tocmai ce primisem o sumă fantastică de bani,nici nu credeam că voi ține vreodată în mână...31,060 de yeni!(1000 de lei noi).Era posibil așa ceva?M-am pregătit pentru cumpărături,nu puteam să merg așa la campionat.Recepționerul mi-a spus că voi primi câte 31,060 de yeni zilnic,așa că aș face bine să-i cheltuiesc pe toți. __________________________________________________________ *Yo ro shi ku onegai shi ma su(よろしくお願いします)-Această expresie este cea mai cunoscută din limba japoneză,având mai multe sensuri.În română nu are o traducere întocmai exactă,dar în engleză merge Take care of me(Ai grijă de mine) sau Please be good to me(te rog să te porți frumos cu mine).De câte ori ne prezentăm în japoneză,foloskim această expresie ultima,din toate cele 3.Onegaishimasu arată nivelul formal,în timp ce Yoroshiku singur se spune doar la persoane cu o funcție mai mică de a ta. *peso filipinezi(PHP)-bani care se folosesc în filipine,având ca submultiplu centavos(100 centavos=1 peso filipinez),așa cum leul are ca submultiplu banul(100 bani=1 leu) *yeni-yenii sunt banii folosiți de japonezi în viața de zi cu zi Sper că v-a plăcut ^^ Rog pe toți cei care citesc să lase câte o părere,mulțumesc *-* |
Emutatrei  « Citoyen »
| | ||
| Celebfear « Citoyen »
| | ||
| Nutellapitic « Citoyen »
| | ||
| Celebfear « Citoyen »
| | ||