dadoge a dit :

teeatasha a dit :VoirMasquer

dadoge a dit :VoirMasquer

dadoge a dit :VoirMasquer

Momentan nu mai caut personaje sub vârsta de 25 de ani!

Atunci 26?

Ok, o să adaug personajul în curând :D

Alexrares a dit :

ultimu personaj acceptat yay?!

Nume: Alex
Varsta: 25

Spoiler

vroiam 16 da nu mere..........

Gen:Masculin
Calitati: Istet. stie ce le mai simple si bune parole
Defecte:Tacut, uituc
Infatisare:

Spoiler

poti sa scoti sabia laser nu cred ca ar fi bine cv de genu

Andrutaiubi a dit :

Nume : Eligo Parsa.
Înfățișare :
Vârstă: 31
Calități: Profesoară de franceză.Foarte elegantă, și uneori glumeață.Uneori elevii tremură în fața ei.
Defecte: Nu explică de sute de ori un lucru simplu.

Genu e clar că e femelă :)))))))))

dadoge a dit :

Ne vedem cu următorul episod din Viaţa lui Bob sâmbătă! Până atunci vă aştept feedback-urile, incluzând păreri legate de lungimea episoadelor, frecvenţa imaginilor etc. Toate comentariile vor fi luate în considerare :)

30 iulie 1985
Bob are mai bine de patru ani şi jumătate, dar până acum n-a fost niciodată la grădiniţă din cauza unor mici „accidente”. Deşi v-aţi putea gândi că aceste „accidente” se referă, în principal, la nevoia de scutece, adevărul este că protagonistul nostru îşi tot rupe jucăriile. Oricât de disperaţi ar fi fost domnul şi doamna Şoricescu, nu l-au putut opri pe tânărul şoarece din a-şi muşca pluşurile şi a le arunca membrele dislocate pe scaunul acoperit de haine din colţul sufrageriei.
„Gata, Francis, asta e, nu se mai poate! Trebuie să îl dăm la grădiniţă!”, spuse doamna Şoricescu.
Francis tocmai încerca să-şi deschidă o sticlă de bere rece, proaspăt scoasă din frigider, sprijinind capacul de tejghea şi trăgând băutura cu toată forţa. Văzând că nu reuşeşte, Alice luă sticla şi o desfăcu din două mişcări. Înmânând-o domnul Şoricescu, întrebă supărată:
„Acum ce e de făcut?”
„Cum adică ce e de făcut? Mă duc pe terasă să beau liniştit berea asta şi...”
„Nu te duci nicăieri!”, i-o tăie Alice. „Trebuie să-l înscriem la grădiniţă. Tu eşti doctor, ai mai multe relaţii, sună peste tot şi vezi unde îl pot primi.”


16 septembrie 1985
Toată familia Şoricescu este entuziasmată: astăzi e prima zi la grădi a lui Bob!
Mama i-a făcut un sandwich cu pâine prăjită, unt de arahide şi jeleu şi i l-a înfăşurat în folie de aluminiu, punându-i-l, frumos, în micul ghiozdan auriu primit de la bunicuţa Beth. Tata i-a spus să fie cuminte, să fie sociabil, să nu se certe cu nimeni şi să nu uite să îşi bea sticluţa cu apă. Cei doi părinţi l-au îndrumat, apoi, spre maşină. Au condus până în faţa grădiniţei, de unde educatoarea s-a repezit să le spună că încearcă să facă preşcolarii să se detaşeze mai uşor de familie, aşa că îl va conduce ea pe Bob până în clasă.

Alice şi Francis au plecat înainte de a-şi vedea copilul intrând în clădire.

Câteva ore mai târziu
Părinţii aşteaptă adunaţi pe holurile grădiniţei, încercând să-şi găsească şoricelul cât mai repede pentru a-l întreba „Cum a fost azi la grădi?”. Mulţimea începea să se micşoreze semnificativ când educatoarea lui Bob a ieşit din sala de clasă, întrebând:
„Alice şi Francis Şoricescu?”
„Aici”, răspunseră.
„Vă voi ruga să intraţi puţin în biroul meu. Aşa, avem o mică problemă cu Bob... A încercat să-şi muşte un coleg. Aveţi vreo idee de ce ar putea face asta?”

„Ăă, nu!”, minţiră cei doi.
„Ei bine, l-am întrebat de ce a procedat astfel. Aparent, Bob a visat într-o noapte că toată lumea era făcută din dulciuri. Mi-a spus că v-a întrebat pe dumneavoastră, domnule Şoricescu, dacă totul conţine zahăr, şi dumneavoastră aţi afirmat, probabil captat de programul TV.”
După aproape un an de muşcături, cei doi părinţi se relaxară. Fiul lor nu era un canibal.

sebidance a dit :

Canibal de zahar?

20 octombrie 1985, orele 17:00
„Ce faci acolo sus... Dă-te... Jos... Mă!”
El Strumfer încerca să piloteze balonul cu aer cald în timp ce Bob se căţăra spre vârful acestuia.
„Coboară, şoarec roz!”
Pe podea era leşinat pilotul Mento San.
Cei doi pasageri conştienţi ţipau, ştiind că, în curând, se vor prăbuşi.


Cu câteva ore în urmă
„Haide, Bob, va fi amuzant, îţi promit!”
Doamna Şoricescu încerca să-şi trezească puiul pentru a-l trimite la un festival al baloanelor cu aer cald, în care va fi prezent chiar marele pilot Mento San, cunoscut pentru acurateţea cu care evita orice obstacol.
„Ai şansa să pilotezi şi tu, Bob!”
Se dădu cu greu jos din pat, se spălă pe dinţi, mâncă o porţie mare de lapte cu cereale, se îmbrăcă şi porni alături de mama sa spre festivalul baloanelor cu aer cald.

Peste 30 de minute
Bob nu putu să nu observe singurul balon care încă nu se ridicase de la sol. Se apropie încet de acesta şi, pe ascuns, ascultă conversaţia a doi pasageri misterioşi:
„Haide, Mento, lasă-mă să-l pilotez puţin pe ăsta! E micuţ, n-am ce rău să-i fac.”
„Nu, Strumf. Nu te voi lăsa să îl distrugi. Nu azi.”

Peste 10 minute
Balonul se înălţa, încet-încet, trăgându-l şi pe Bob departe de pământ.
„Ajutor! Sunt prins de sfoara asta afurisită!”
El Strumfer se uită, uimit, la şoarecele roz care atârna de balonul cu aer cald pe care tocmai îl câştigase de la Mento San şi, lăsând din mână tigaia cu care l-a lovit în cap pe pilot, îl ajută pe Bob să se ridice.


Peste 40 de minute
El Strumfer controla cu greu balonul, ciocnindu-l de fiecare creangă de copac ce îi ieşea în cale.
„Pune-ne jos!”, ţipa Bob.
„Ăsta e momentul meu de glorie!”

Peste 20 de minute
„Şoarec idiot! Nu mai da peste mine! Vrei să murim?”
Hoţul îl împinse pe Bob în afara balonului.
„Eşti bine acolo?”, se asigură.
Bob se apucă de primul lucru care îi ieşi în faţă şi se ţinu strâns.
„Ce faci acolo sus... Dă-te... Jos... Mă!”
El Strumfer încerca să piloteze balonul cu aer cald în timp ce Bob se căţăra spre vârful acestuia.
„Coboară, şoarec roz!”
Pe podea era leşinat pilotul Mento San.
Cei doi pasageri conştienţi ţipau, ştiind că, în curând, se vor prăbuşi.
„Până aici ne-a fost... Am dus o viaţă scurtă, dar frumoasă...”, spunea El Strumfer, tremurând din toate încheieturile. „Trebuia să mă mulţumesc şi fără talentul de a pilota... Nu toată lumea îl are. Trebuia să ascult de Mento San. Viaţa e crudă.”
Bob reuşi cumva să îşi recapete echilibrul şi se înapoie în balon, unde îşi aminti că are un sandwich la el în borsetă. O desfăcu, folosindu-se de fermoarul rece, şi, scoţându-l din folia de aluminiu în care era împachetat, împrăştie un miros înţepător de brânză.
„E cu gorgonzola? Dă-l încoace!”, spuse Strumf.
Se repezi spre sandwich-ul lui Bob care, instinctual, îl aruncă în cealaltă parte... Adică fix sub nasul lui Mento San, cunoscut, de altfel, şi pentru pasiunea lui uriaşă pentru brânza mucegăită. Confuz şi încă în stare de şoc, pilotul se ridică de la podea şi, privind în jur, îi aruncă lui El Strumfer o privire plină de ură.
„Nu te înveţi niciodată minte...”, scrâşni Mento din dinţi.

„Por favor, señor Mento! E o altă oportunitate pentru dumneavoastră să... ştiţi cum se spune, să salvaţi ziua. Eu sunt doar un umil...”
„Şşş, gata. Dacă nu era şoarecele roz, eram amândoi morţi până acum.”
Mento San luă balonul în propria sa grijă, învăţându-l pe Bob cum îl poate manevra. Ateriză, având grijă să uimească mulţimea care privea ca de fiecare dată cu obişnuitele sale trucuri. Grupul de şoareci adunaţi aveau grijă să aclame „Mento! Mento! Mento! Mento”.
Privindu-i de sus, Mento îi corectă:
„De data asta, Bob.”

strumfiee a dit :

Haha, foarte interesant personajul asta, El Strumfer:)). Super poveste,o astept pe urmatoarea:D