Casa de pe Rue de Fontenoy
o poveste non-horror de Halloween

Ziua de 31 octombrie, o zi ca oricare alta, nu? Nu, este Halloweenul, ziua în care copiii se deghizează în tot felul de strigoi și merg la colindat prin oraș! Melania este o simplă șoricică din Lille, care sărbatorește această zi specială ca și orice alta persoană. Cu toate acestea, anul aceasta va fi diferit.
Este seară, Melania se îmbracă în costumul ei tematic și iese afară.
-Heiii, Melanio! O strigă un alt șoarece. Mi-a venit o idee super, ce-ar fi să mergem în acea casă bântuită de pe Rue de Fontenoy?
-Annabelle, de câte ori să îți spun, acea casă nu e bântuită! Este doar o simplă casă, într-adevăr, ceva mai neîngrijită, dar nicidecum bântuită. Îi răspunse Melania.
-Cum zici tu, eu tot merg acolo! Apoi, Annabelle pleacă.
Melania stătu puțin pe gânduri, și până la urmă decide să meargă și ea acolo, ca să îi dea mai multe argumente Annabellei, desigur! Își mai luă din lucruri, își curăță ochelarii, și porni la drum spre casa „bântuită”. Dintr-o dată pe drum, ea si Annabella dau peste un șoricel viu colorat cu o găină pe cap.
-Nu, nu, orice dar nu tu! Spuse Melania înfricoșată.
-Tocmai ai dat peste Zeița Transformice-ului! Acum o să te binecuvântez cu puterile mele brânzoase!
-Zeița Transformice-ului? Ce nume interesant... Zise Annabelle.
-Ce vrei, Sophia?
-Te rog, spune-mi pe numele meu de Halloween! Și nu vreau nimic, Melania. Îi răspunse presupusa „zeiță”.
-Bine, bine, cum spui tu, dar noi o să plecăm acum!
-Da! Mergem la casa bântuită de pe Fontenoy!
-Casă bântuită? Vreau și eu! Sophia...adică Zeița Transformice-ului era tare entuziasmată de cele auzite.
-Annabelle!...OK, poți veni și tu! Îi răspunse Melania.
După ce au mai mers ceva timp, au dat de așa zisa „casă bântuită”. Era o casă plină de iederă otrăvitoare, geamurile ei erau fumurii, și era vopsită într-un gri foarte închis, aproape spre negru.
-Hmm, ușa este închisă. Ce să facem? Annabelle era nedumerită.
-Am să o vrăjesc eu! Sesam deschide-te!
-Nu merge așa, dragă zeiță... Adevărul este că, Sophia mereu o enerveaza pe Melania noastra. Hai să spargem geamul și să intrăm!
-Ce idee bună, Mel! Hai s-o facem!
Annabelle a luat bagheta Zeiței Transformice-ului, și a spart una din ferestre. Toate trei șoricuțele au intrat în clădire. Dintr-o dată, o panză mare de păianjen căzuse pe Sophia.
-Oh vai, casa asta chiar e bântuită!
-Daa, cum să nu, o pânză de păianjen pică pe tine, și gata, casa e bântuită! Spuse Melania într-un ton sarcastic.
S-a lăsat o tăcere subită. Dintr-o dată, se aud niște pași venind dinspre scări. Era un șoarece aparent normal, dar odată ce te uiți mai bine la el vezi că are ceva diferit față de alte rozătoare. Are un singur ochi! Așa ceva nu vezi mereu.
-Deci din astea faceți voi? Dați buzna în casa mea? De fapt, cum ați intrat, ușa era închuiată?!
-Cine sunteți, domnule? Sunteți o fantomă, știți voi, reală? Annabelle l-a întrebat pe bătrânul neobișnuit.
-Nu domnișoaro, sunt Teophilus, un vechi veteran de război. Deci pe șoarecele neobișnuit îl chema Teophilus, interesant nume!
-Dar atunci de ce aveți doar un ochi? Întrebase curios Zeița Transformice-ului.
-Să zicem că am fost operat de niște chirurgi necalificați...
-Și eu mă așteptam să fie și asta o anomalie la naștere. Zise Annabelle.
-Și spuneți că asta nu e o casă bântuită, nu? Melania îl întreba insistent pe veteran.
-Desigur că nu este! Este doar casa mea!
-Bine atunci, haideți să o explorăm! Zeița noastră este din nou entuziasmată.
Cele trei fete merg prin casă, în speranța să găsească ceva mai supranatural. Sophia găsește un cufăr mic. Acel cufăr e unul din acele cufere în care ai băga nisip de la mare sau alte mărunțișuri în el. Zeița Transformice-ului s-a grăbit repede să îl deschidă.
-Am să-l deschid! După ce zise asta, Sophia deschise cufărul, și din el iese ceva șoarece transparent.
-O fantomă!? Atât Melania, cât și Annabelle stăteau cu gura căscată la cele văzute.
-O fantomă! Bună fantomă, sunt Zeița Transformice-ului!
-Încantată de cunoștință, dar nu îmi pasă! Fantoma putea să și vorbească!
-Ce vreți de la mine, doamnă fantomă?
-Nimic! Vreau doar să îl văd pe Teophilus!
-Păi, v-aș putea duce eu la el! Melania s-a oferit să ajute fantoma.
-Mulțumesc mult tânăro! Cum te cheamă?
-Melania! Și mulțumesc mult, îmi place să ajut!
-Aia sunt eu! Zeița Transformice-ului se băgase în seamă.
Cele trei șoricici și fantoma se îndreptau spre locul în care Teophilus stătea. Deodată, el strigă tare, și părea tare supărat.
-Deci mai întâi vă las să stați în casa mea, și apoi faceți asta!? Măcar sunteți conștiente de ce ați făcut?
-Ce să facem? Doar am găsit această doamnă fantomă, și ea ne-a cerut să o ducem la tine. Annabelle îi explică bătrânului înfuriat ce se întâmplase.
-Deci tu asta îmi faci mie, Teophil? Mai întâi mă lași să mor așa, ca și cum aș fi un gândac, apoi mă închizi într-un cufăr?! Fantoma îi replică lui Teophilus.
-Stați, ce se întâmplă aici? Sophia întrebă nedumerită.
-Eu sunt Christine, sora lui Teophilus. Am murit din cauza unei boli crunte, iar fratele meu n-a făcut nimic în privința asta! Doar stătea la birou și tot lucra la nu știu ce.
-Lucram la un proiect de alchimie, Christine! Nu puteam lua o pauză să vin la tine.
-Să îi spui asta corpului meu! Dar stai, nu poți, pentru că s-a ales doar pământ de el acum!
-Alchimie? Parcă spuneai că ești veteran de război... Cu toate că situația era intensă, Melania nu înțelegea asta.
-Da, sunt veteran de război! După ce mi-am terminat munca militară am început să studiez alchimia, și așa am devenit un adevărat ciclop vrăjitor!
-Indeferent de ce erai sau ce ești, tot nu o să te iert pentru ce mi-ai făcut! Fantoma tot supărată era pe Teophilus.
Teophilus plecă din cameră, protagonistele noastre tot nedumerite erau, iar Christine tot furioasă. După ceva timp, Teophilus se întoarse cu un aspirator în mână. El îl porni, și își aspiră sora.
-Ai aspirat o fantomă, ce clișeu, chiar și Sophia putea face asta! Spuse Melania.
-Ba nu! Chiar îmi plăcea de Christine! Zeița Transformice-ului îi replicase Melaniei.
-Să zicem că nimic din astea nu s-a întâmplat. Și ne cerem scuze că te-am traumatizat sau ceva, Teophilus! Annabelle îi spuse bătrânului șoarece.
-Nu e nimic! Partea bună este că i-am adus fantoma la viață! Mereu am încercat să fac ceva leac pentru boala ei, dar nu am reușit. Dar ș-așa, nu o să mă dau bătut!
-Se face târziu. Trebuie să mergem acasă, fetelor! Vorbise Melania.
-La revedere, Teophilus! Toate trei au spus în cor, în timp ce ieșeau din clădire.
-Poate ne mai vedem!
Ajunsă acasă, Melania a povestit pățania părinților ei, ba chiar și-a și notat-o jurnal! Cu toate cele întâmplate, tot nu își poate da seama dacă acea casă de pe Rue de Fontenoy este bântuită sau nu. Și așa, ea și prietenele sale nu au să uite niciodata ce s-a întâmplat în această zi. mai specială, de Halloween.

Picături malefice